La sfârșitul săptămânii trecute și în Liga a IV-a bihoreană a început lupta pentru puncte. Duminică, de la orele 18:00, pe o căldură de peste 30 de grade, ACS Vadu Crișului a primit vizita echipei din Cheresig. Cele două echipe combatante au oferit un spectacol sportiv lăudabil, gazdele debutând cu dreptul în campionat după un succes la limită, scor 2-1.

Fotbalul este un sport universal, un fenomen cultural și social care fetișizează spiritul de echipă, fair-play-ul și munca asiduă. După Stafford Heginbotham „fotbalul este spectacolul de operă al poporului”. Acesta este considerat „regele sporturilor” și a creat un univers de pasionați care trăiesc și respiră fotbal și care se împart în susținători și detractori, își creează proprii idoli și se raportează în funcție de echipa preferată. Nici la Vadu Crișului nu este altfel.

Meciul ACS Vadu Crișului - Voința Cheresig a fost așteptat cu mare interes având în vedere faptul că în playout- ul Ligii a IV-a, Seria 1, în campionatul 2023-2024, cele două echipe luptau ca să evite retrogradarea în eșalonul 5. Reorganizarea campionatului, când mai multe echipe s-au retras, alta au promovat în Liga a III-a, a făcut ca din august să avem  o singură serie cu 16 participante și echipa din Cheresig, deși normal retrogradase, totuși să rămână în Liga a 4-a.

Duminică, la Vadu Crișului, a fost un meci deschis, plăcut, în care cele două formații au luptat cu garda deschisă creând faze spectaculoase la cele două porți. Gazdele, fără cinci titulari (concedii, depunere jurământ, cartonaș roșu) au fost cei care au condus ostilitățile în prima parte a jocului, fapt care s-a materializat în minutul 21, când extrema dreapta Șipoș David a centrat perfect de pe dreapta și Gavriș Daniel a înscris din voleu, lăsându-l fără replică pe Viorel Suciu, portarul oaspeților care, la vârsta de aproape 60 de ani, credem că este cel mai în vârstă jucător activ din Bihor.

Repriza a doua a început cu iureșul gazdelor, dar spectatorii au trebuit să se convingă că cel mai greu este să înscrii când ești singur cu portarul, atacanții din Vadu Crișului reușind „performanța” de a nu marca în trei situații de acest fel. Liniștea în tabăra gazdelor a venit în minutul 64, când același Gavriș, cu un șut plasat, a marcat din lovitură liberă. Din acest moment oaspeții au ieșit la joc și, pe fondul de oboseală a gazdelor, au încercat, prin câteva contraatacuri, să modifice scorul de pe tabelă. Au reușit în minutul 74, când Sorin Ilisie a marcat un gol splendid cu capul, scorul rămânând neschimbat apoi până la finalul meciului.

ACS Vadu Crișului: Géczi-Kal Mihai, Marghitas Dan,Tipea Alexandru, Seghedi Radu, Popa Cătălin, Șipoș David, Onciu Darius, Fora Andrei, Gavriș Daniel, Dan Remus, Kiss-Geczi Mihai. Au mai jucat: Brisc Bogdan, Ivan Bogdan și Onciu Paul.

Voința Cheresig: Suciu Viorel, Novak Roland, Banfi Bogdan, Igna Claudiu, Ilisie Sorin, Costa Florin, Suciu Sebastian, Masca Enrico, Csokasi Marin, Pop Mario, Pușa Alin. Au mai jucat Ciuce Sorin și Igna Florin.