12 delegaţii au părăsit sala Adunării Generale a ONU de la New York, în semn de protest faţă de discursul rostit de preşedintele iranian. Reprezentanţii americani şi francezi au calificat cuvântarea lui Mahmoud Ahmadinejad drept antisemită.

În timpul alocuţiunii sale, preşedintele iranian a realizat un lung rechizitoriu împotriva situaţiei actuale din lume, conducând atacuri voalate, cel mai adesea împotriva Statelor Unite şi evreilor. "Nu mai este acceptabil ca o mică minoritate să domine politica, economia şi cultura într-o mare parte a lumii, datorită reţelelor sale sofisticate, să instaureze o nouă formă de sclavie şi să strice reputaţia altor naţiuni, inclusiv cea a naţiunilor europene şi a Statelor Unite, cu scopul de a-şi atinge obiectivele sale rasiste", a spus Ahmadinejad. Într-o aluzie la Statele Unite şi intervenţiile sale în Irak şi Afganistan, preşedintele iranian a apreciat că "nu este acceptabilă trimiterea de trupe la mii de kilometri, pentru a duce acolo un război şi a răspândi sânge, teroare şi intimidare". Potrivit unui diplomat european, în afara Statelor Unite şi Franţei, ţările care au părăsit sala Adunării Generale a ONU au fost în număr de cel puţin 12. Printre ele, a precizat acest diplomat, figurau Marea Britanie, Italia, Germania, Danemarca, Ungaria, Argentina, Costa Rica, Uruguay, Noua Zeelandă şi Australia.