În vara acestui an, Asociaţia Judeţeană de Handbal (AJH) Bihor a reuşit să pună bazele unui campionat judeţean de seniori. O asemenea competiţie nu a mai fost organizată în Bihor de 18 ani! La startul întrecerii, cu etape săptămânale, s-au aliniat nouă echipe (Frontiera Oradea, AS Handbal 2003 Aleşd, AS Octavian Goga Marghita, AS Samuil Vulcan Beiuş, AS Petofi Sandor Săcueni, Pro Cherechiu, AS Sălacea, AS Otomani, AS Buduslău).

"Dincolo de susţinerea activităţii de performanţă, dorinţa noastră arzătoare a fost de a încuraja şi sportul de masă, astfel că acum avem acest campionat judeţean, în care pasionaţii de handbal din judeţ au ocazia să se implice. Invităm şi alte asociaţii sportive să ni se alăture", a spus, într-o conferinţă de presă, Pavel Mercea, preşedintele AJH Bihor. "Îmbucurător este că avem câteva echipe (Frontiera, Marghita, Beiuş) alcătuite în cea mai mare parte din juniori. Unii au calităţi bune şi pot constitui, în timp, o bază de selecţie pentru CSM Oradea", a adăugat Szasz Ladislau, secretarul forului handbalistic judeţean.

Dezinteres din partea şcolilor orădene
Dacă în "provincie" există cât de cât un interes pentru competiţiile de masă, în Oradea lucrurile nu stau tocmai aşa. "Am vrut să organizăm un turneu în cadrul Toamnei Orădene, dar interesul şcolilor a fost scăzut. Doar şase instituţii şi-au anunţat prezenţa, dintre care numai una din Oradea. E jenant", susţine Szasz Ladislau. În opinia conducerii AJH Bihor, vina principală o au cei care-i îndrumă pe copii. "Constatăm că atunci când dorim să organizăm competiţii, directorii de şcoli sau profesorii de sport nu prea ne răspund. Nu ştim de ce", a comentat Pavel Mercea. Şeful AJH Bihor a reactivat clubul HCM Oradea, care are grupe de juniori IV. De echipa de fete se ocupă Jakab Vilma, iar de cea de băieţi, Jakab Ramona.
În urmă cu o lună, la Oradea, a avut loc meciul amical România - Ungaria, disputat în memoria fostului handbalist Marian Cozma. Cu prilejul întâlnirii cu presa, Pavel Mercea a mulţumit iubitorilor handbalului prezenţi la Arena "Antonio Alexe", Prefecturii Bihor, Poliţiei Comunitare Oradea, Serviciulului de Ambulanţă, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana pentru sprijinul acordat la această acţiune.

Runda a 3-a în "Judeţ"
Campionatul Judeţean de handbal a ajuns la etapa a 3-a, în care sunt programate jocurile:
ASTĂZI, ora 16.00: AS Petofi Sandor Săcueni - AS Samuil Vulcan Beiuş
MÂINE, ora 17.00: AS Buduslău - AS Octavian Goga Marghita (se joacă la Otomani, în aer liber)
DUMINICĂ, ora 16.00: Pro Cherechiu - AS Sălacea
Partida Frontiera Oradea - AS Otomani a fost amânată, iar Handbal 2003 Aleşd stă.
CLASAMENT
1. Pro Cherechiu 2 2 0 0 69-56 4
2. Marghita 2 1 1 0 57-50 3
3. Aleşd 1 1 0 0 41-22 2
4. Sălacea 1 1 0 0 22-17 2
5. Săcueni 1 1 0 1 53-65 2
6. Otomani 1 0 1 0 42-47 1
7. Buduslău 1 0 0 1 27-32 0
8. Beiuş 1 0 0 1 29-37 0
9. Frontiera2 0 0 2 49-63 0