Tenismanul spaniol Albert Montanes, cap de serie numărul 5, a câştigat, ieri, turneul BCR Open România, învingându-l în finală pe argentinianul Juan Monaco (nr. 3), cu scorul de 7-6 (7/2), 7-6 (8/6). Partida a durat două ore şi 11 minute. Montanes a obţinut, în urma acestei reuşite, 250 de puncte ATP şi 71.700 de euro, în timp ce Juan Monaco a fost recompensat cu un cec de 37.700 de euro şi 150 de puncte ATP.

"Sunt foarte fericit că m-am impus la acest turneu. Îl felicit şi pe adversarul meu, care a făcut un meci foarte bun. Vreau să le mulţumesc şi spectatorilor, care au fost extraordinari şi astăzi, dar şi organizatorilor care au făcut posibilă desfăşurarea acestui turneu. Probabil voi veni şi la anul ca să-mi apăr titlul", a spus Montanes, aflat la al treilea turneu ATP din carieră. Albert Montanes a primit un trofeu din cristal şi granit, denumit "Ţiriac-Năstase", care cântăreşte cinci kilograme.