Finalul jocului a găsit antrenorii ambelor echipe cât de cât mulţumiţi. Directorul tehnic al FC Bihor, Gustavo Aragolaza., s-a declarat satisfăcut de calificare, iar antrenorul principal al Crişului Sântandrei, Călin Cheregi, a apreciat exprimarea jucătorilor săi.

 

„Am suferit până la final”

„Mă mulţumeşte doar rezultatul. Nu mă aşteptam să facem un meci modest, dar în repriza a doua, schimbările ne-au dat o vigoare şi, astfel, am reuşit să obţinem un rezultat  mulţumitor cu o echipă bună. Îmi pare rău de golul pe care l-am primit. Am suferit, cum suferă toate echipele din lume, dar la sfârşit important este rezultatul şi faptul că am reuşit să câştigăm acest meci, după ce am suferit până la final”, a declarat argentinianul Gustavo Aragolaza.

 

Meciul cu AFC Câmpulung Muscel, la TV

FC Bihor joacă sâmbătă, de la ora 11.00, la Buftea , cu nou promovata AFC Câmpulung Muscel, în etapa a doua a ligii secunde, partida fiind televizată de Digisport 1 şi Prima Sport 1. Pentru această partidă echipa orădeană va face deplasarea vineri după-amiază, cu avionul, urmând a fi cazată la Mogoşoaia. „Pregătim şi meciul de la Buftea, aşa cum pregătim toate jocurile, cu intensitate maximă. Mergem să jucăm şi acolo la victorie şi sperăm că va fi un rezultat pozitiv. Cu siguranţă vom trimite în teren o altă echipă faţă de cea utilizată în meciul de cupă de miercuri. Noi tot timpul mergem să câştigăm, dar până la urmă rezultatul este cel care îţi dă satisfacţie”, a mai spus directorul tehnic.

„Îmi felicit jucătorii pentru atitudine şi joc”

„Felicit FC Bihor pentru victorie, dar şi pe jucătorii mei pentru modul cum au abordat jocul şi cum s-au exprimat în teren. Este printre puţinele dăţi când pierd, dar îmi felicit jucătorii. Mă bucură faptul că am reuşit cât de cât să ne organizăm pentru acest joc ţinând cont de nivelul nostru din actuala fază a pregătirii. Am făcut o partidă bună, păcat că nu am reuşit să marcăm mai devreme, la ocaziile pe care le-am avut. Cu siguranţă că altfel se derula jocul. Oricum, a fost un test util, care ne-a permis să ne dăm seama de potenţialul nostru cu trei săptămâni înainte de începerea campionatului”, a afirmat Călin Cheregi.