Cu ceva mai mult de o lună până la reluarea Ligii a IV-a s-a reunit ieri şi CS Diosig, echipă cu ambiţii mari în acest sezon în care şi-a propus să câştige campionatul şi faza judeţeană a Cupei României.

Patru transferuri perfectate, mai urmează trei

Calificată în play-off de pe primul loc în Seria Nord după opt victorii şi două egaluri, echipa din Diosig a făcut câteva mutări importante în această iarnă. I-a adus pe Sorin Ban, Raul Ember şi Laviniu Dărăban (toţi de la Foresta Tileagd), Cosmin Letan (CAO) şi a renunţat la Dănuţ Moisi, ajuns la CS Bihorul Beiuş. „Ne-am reunit la sala de sport din comună, iar când vremea ne va permite vom efectua câte două antrenamente pe săptămână la Paleu. Ne mai dorim să aducem trei jucători, unul dintre aceştia din liga a III-a maghiară”, a declarat preşedintele Constantin Sabău, care aşteaptă cu încredere faza a doua a campionatului. „Acum începe campionatul propriu-zis în care toate cele opt echipe au şansa lor, dar Diosigul vrea neapărat să-l câştige. Mizăm pe susţinerea Primăriei Diosig şi a sponsorului Lukacs Sandor”, a adăugat Sabău.

Sprijin de la Primărie...

  „Ţinem foarte mult la această echipă, iar faptul că îi suntem aproape este un mesaj pentru tineri să practice sportul. Nu-mi pun problema să nu câştigăm trofeele pe plan judeţean, astfel încât să mulţumim suporterii care vin în număr mare atât la meciurile de pe teren propriu, cât şi din deplasare. Avem un staff tehnic, o echipă de jucători şi de conducere care împărtăşesc acest ţel. Ar fi o încununare a muncii de 12 ani de când ne ocupăm mai serios de fotbal la Diosig, după ce aproape douăzeci de ani fotbalul a lipsit în comună. Preocuparea noastră o reprezintă şi sectorul juvenil, reprezentat de trei grupe de copii născuţi din 2013 şi chiar până în 2017. Îmi doresc ca dintre aceştia să calce pe urmele lui Claudiu Micovschi, care evoluează de ani buni în Italia, sau ale lui Alex Gondor şi Karandi Botond, aflaţi la Academia din Miercurea Ciuc”, a spus primarul Mados Attila.

 În eventualitatea câştigării campionatului, CS Diosig nu s-ar limita la o simplă participare la barajul de promovare în Liga a III-a. „Nu ne vom retrage din cursa promovării, aşa cum s-a întâmplat cu alte echipe. Vom merge până la capăt”, susţine Constantin Sabău.

... şi de la un sponsor generos

Lukacs Sandor, managerul firmei SLConstruct, şi-a anunţat disponibilitatea de a asigura jumătate din bugetul necesar participării în Liga a III-a. „M-am decis să vin alături de această echipă pentru că am văzut că are potenţial de a face performanţă. Am şi mulţi prieteni şi cunoscuţi în comună, îmi place fotbalul şi atmosfera pe care spectatorii o creează în tribună. Dacă echipa va câştiga barajul, voi asigura jumătate din bugetul pentru Liga a III-a”, a dezvălui sponsorul echipei din Diosig.

Formaţia pregătită de Gheorghe Silaghi va susţine sâmbătă primul joc de verificare, în deplasare, cu CSM Olimpia Salonta, după care mai urmează amicale cu FC Bihor II (18 februarie) şi cu Unirea Valea lui Mihai sau Vulturii Săcueni. În prima etapă din play-off, CS Diosig va juca acasă pe 11 martie, cu CAO.