Două zile de vis au trăit locuitorii de la poalele Munților Apuseni datorită organizării unei sărbători câmpenești din care, pe lângă spectacolul artistic, nu puteau lipsi activitățile sportive, dar mai ales fotbalul.

Momente de adevărată sărbătoare și bună dispoziție a reușit să ofere Parohia Ortodoxă Șuștiu, împreună cu enoriașii comunității, sprin organizarea unei sărbători câmpenești, sugestiv intitulată „Fiii satului Șuștiu”, eveniment ajuns la a doua ediție, în care preotul paroh Călin-Daniel Pădurean a fost în prim planul evenimentelor. Dacă în prima zi, sub genericul „Tineri Ortodocși în Țara Beiușului”, a fost organizată o competiție sportivă care a cuprins un concurs de biciclete, cross, volei, dar și jocuri aplicative, duminică a fost pus la loc de cinste „regele sportului”, prin organizarea unei partide de fotbal care a avut ca rivali tinerii și adulții din satul Șuștiu. De fapt, această partidă s-a constituit într-o revanșă, deoarece anul trecut adulții au învins cu scorul de 3-2, în urma unei partide deosebit de disputată. Dorind isprava de anul trecut, adulții au luat cu asalt poarta adversă, iar după numai trei minute au deschis scorul în urma unei învălmășeli în careu când mingea a intrat în poartă, însă nimeni nu și-a revendicat golul, cel mai probabil fiind autogol. Tinerii au egalat imediat, pentru ca în urma unei lovituri de colț, executată cu mult efect de Dorin Boca, adulții să preia conducerea, 2-1.  Obținerea unei noi victorii pentru adulți a fost doar o iluzie deoarece tinerii au fost irezistibili marcând gol după gol și reușind un scor destul de aspru, 8-2.  De fapt, jucătorii se cunosc bine între ei pentru că terenul sintetic, cu nocturnă, din Șuștiu a fost de nenumărate ori „martor” la disputele lor amicale, care sunt săptămânale, „vinovat” de acest aspect fiind localnicul Dorin Boca, care are fotbalul în „sânge”, fiind, de altfel, prezent în mijlocul tuturor acțiunilor derulate pe aceste minunate meleaguri. Sigur, de-a lungul anilor Dorin Boca a demonstrat, prin acțiunile caritabile făcute, că își iubește necondiționat consătenii, fapt ce a cântărit mult la voturile din 9 iunie, când a fost ales în funcția de primar al comunei Lunca, pentru următorii patru ani. Și în acest an, ca și în precedentul, Dorin Boca a adus o contribuție majoră la aceste sărbători câmpenești, care au darul să readucă pe meleagurile natale mulți fii ai satului răspândiți prin diferite zone ale țării, dar și în străinătate. Dacă partida a avut parte de numeroși spectatori, am remarcat și prezența brigăzii de arbitri care a oficiat în zonă la meciul Biharea Vașcău – Zorile Buntești, observator fiind Horia Buz un bun prieten a proaspătului primar ales al comunei Lunca, Dorin Boca, în compania căruia a disputat foarte multe meciuri în populara competiție „Fă sport indiferent de vârstă...și de kilograme”, cei doi punând la punct o nouă întâlnire care se va disputa la o dată stabilită de comun acord.

Tineri: Andrei Balint, Denis Micle (1 gol), Raul Bogdan, Raul Ștefan (1), George Jac (1), Alex Clepcea (2), Robert Pădurean (2), Gligor Filip (1), David Buha.

Adulți: Septimiu Bărăian, Dorin Boca (1), Florin Nica, Robert Dan, Alexandru Cionca, Romeo Micle, Daniel Clepcea.