Două echipe orădene vor fi astăzi protagonistele unor meciuri amicale în compania unor adversari din Liga a III-a. De la ora 13.00, pe terenul II al bazei sportive de la Luceafărul Oradea va înfrunta Cetate Deva, iar de la 15.30, CAO 1910 Oradea se va duela cu ACS Dumbrăviţa pe terenul Motorul.

 

"Luceferii" vor avea în faţă o echipă situată pe locul 12 în seria a IV-a. Faţă de sezonul trecut, echipa orădeană are patru jucători noi, Laurenţiu Nemeş, Adrian Ciul, Alan Wanya şi Lu Yuefeng, ultimul fiind un chinez de 26 de ani care a jucat ultima oară la Dacia Unirea Brăila. În perioada de pregătire, antrenorul Cristian Lupuţ a renunţat la doi jucători, Mihai Kereki şi la mijlocaşul Hery Kim. Sâmbătă, de la aceeaşi oră, Luceafărul va mai susşine un joc de verificare, la Arad, pe teren sintetic, cu UTA. Până acum, echipa orădeană a mai jucat un amical, în deplasare, cu Debrecen VSC, pierdut cu 0-4. Luceafărul ocupă locul 14, cu 23 de puncte, în campionatul ligii secunde.

Ocupanta locului 2 în Liga a IV-a, CAO, se va duela cu o formaţie aflată pe poziţia a 4-a la finalul turului, la cinci puncte de liderul Şoimii Lipova. pentru gruparea antrenată de Florin Farcaş este al doilea joc de verificare de la reluarea pregătirilor, precedentul fiind cel cu Universitatea Oradea, încheiat nedecis (1-1).