Cele trei echipe bihorene din Liga a III-a susţin sâmbătă meciuri de verificare pe plan local în compania unor adversari din eşalonul patru.

Colege în seria 8, Crişul Sântandrei şi Lotus Băile Felix  vor juca sâmbătă de la ora 12.00 împotriva unor adversari din play-off-ul eşalonului patru din Bihor. Crişul va evolua la Nojorid împotriva CS Oşorhei în primul joc amical de la reluarea pregătirilor, iar Lotus va înfrunta la Tileagd, echipa locală Foresta.

După-amiaza, de la ora 16.00, pe terenul sinteric al Bazei Sportive Transilvania Academy, situată lângă DN 79 la intersecţia cu drumul spre Livada, FC Bihor întâlneşte Metropolitan Işalniţa, locul 2 în Liga a IV-a Dolj. Este cel de-al treilea amical pentru „roş-albaştri”, care în precedentele jocuri au pierdut, pe teren neutru, cu două echipe de liga secundă, Unirea Dej (1-2) şi Corvinul Hunedoara (0-2).