AS Zorile Buntești – Asociația CS Oșorhei 4-4 (3-1) - Egali în amicalul prieteniei
Relația de prietenie dintre cele două echipe care durează de ani de zile a mai „consumat” un episod prin jocul amical disputat la Poieni de Jos.
Așadar, între cele două echipe prietene tradiția meciurilor amicale disputate înaintea startului oficial de sezon a fost respectată prin amicalul disputat pe terenul liderului din Liga a V-a, Seria II, Zorile Buntești. Bunteștenii au 37 de puncte din 12 victorii și o remiză, având golaveraj 40-18 și fiind la o distanță apreciabilă, 14 puncte, de locul doi, ocupat de ACS Viitorul Dobrești. Jucând în Liga a IV-a, ACS Oșorhei, este ocupanta locului trei în clasament cu 34 de puncte, obținute din 11 victorii și un rezultat de egalitate, având un golaveraj 33-7. De altfel, ACS Oșorhei care va juca în play-off-ul Ligii a IV-a, este la o distanță de numai trei puncte față de liderul campionatului, ACS Transilvania Sport Academy, având un „cuvânt greu de spus” în ierahia finală a clasamentului. Meciul dintre cele două echipe prietene a fost unul „abundent” în goluri, împărțite „frățește” și, evident, rezultând egalitatea, 4-4. Mai mult, chiar și reprizele au fost „împărțite”...corect. Oaspeții au punctat primii, 0-1, prin Roland Crișan (23), pentru ca gazdele să revină în forță prin reușitele golgheterului Dorin Diniș (32, 33), care a „întors” rezultatul, 2-1, în timp ce Daniel Tirla (43) a fixat scorul la pauză, 3-1. După pauză, insistența oaspeților în atac a dat roadele așteptate, iar egalarea, 3-3, survenind în urma reușitelor lui Marcel Gal (55) și Adrian Negruțiu (60). Imediat în evidență a ieșit Adrian Patrone (67), proaspătul transferat de la ACS Viitorul Dobrești, care și-a adus noua echipă în avantaj, 4-3. Rezultatul final, 4-4, a fost stabilit de Răzvan Giura (83). Pe lângă cele opt goluri contabilizate au mai fost nenumărate ocazii deoarece s-a jucat pe „arma” atacului, una care a plăcut celor mai înfocați microbiști prezenți în tribună.
Zorile Buntești: Arpad Halasz – Sebastian Bălan, Andreas Ciuciu, Răzvan Buz, Andrei Toma, Zoltan Miklo, Adrian Sârb, Raul Pirtea, Gabriel Popa, Dorin Diniș, Daniel Tirla. Au mai jucat: Lion Dobbelaere, Robert Popa, Csaba Boros, Eduard Laza, Adrian Patrone.
Antrenori: Remus Indrei și Ioan Horge.
ACS Oșorhei: Bogdan Hojda – Șerban Man, Bogdan Mintaș, Marcel Gal, Răzvan Giura, Alin Berdea, Roland Crișan, Denis Mada, Vlad Negruțiu, Alexandru Pașc, Adrian Negruțiu. A mai jucat: Sorin Danciu.
Antrenori: Răzvan Giura și Sorin Danciu.
Arbitri: Marian Pop, la centru – Gyorgyi Matica și Pertu Alex Perțe, asistenți.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.