Asistenţă redusă
Bihorenii n-au fost prea interesaţi de meciul echipei fanion a judeţului, cu toate că era vorba despre prima partidă oficială pe teren propriu din această ediţie de campionat. Chiar şi în condiţiile în care partida cu Building Vânju Mare nu a fost transmisă în direct de Transilvania TV, în tribunele Municipalului orădean n-au fost mai mult de 600 de spectatori. Dintre aceştia, 478 au fost plătitori, rezultând o reţetă financiară de aproximativ 2.500 RON. Preţul unui bilet a fost de 10 RON, la tribuna oficială, şi 5 RON, în restul sectoarelor.
La ce evoluţie a avut FC Bihor sâmbătă, cei care au ales să-şi petreacă în altă parte timpul liber au toate motivele să se declare mulţumiţi de alegerea făcută.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.