Astra Arad - CSM Oradea
Deplasare uşoară pentru poloişti
La o săptămână distanţă după dubla înfrângere suferită în Capitală în faţa Stelei, echipa de polo CSM Oradea va susţine azi, de la ora 18.00, şi mâine, de la ora 10.00, alte două jocuri în deplasare, la Arad, întâlnind formaţia locală Astra.
Dat fiind faptul că gruparea de pe Mureş este alcătuită în majoritate din juniori, care, însă, în acest an, au câştigat titlul naţional, cele două jocuri se anunţă a pune prea mari probleme experimentatei echipe orădene. Diferenţa de valoare dintre cele două echipe face ca formaţia antrenată de Cornel Gordan să se poată concentra asupra derby-ului de săptămâna viitoare, când vor întâlni la Bazinul Acoperit pe Dinamo Bucureşti.
Întâlnirea de la Arad este singura care se dispută în acest sfârşit de săptămână. În urma unor avarii apărute la Bazinul Floreasca din Capitală, partida dintre Dinamo şi CSM Poli Cluj-Napoca a fost amânată, în timp ce meciul Rapid - Sportul Studenţesc s-a jucat în devans, consemnând doar succese facile ale "feroviarilor" cu 18-0, respectiv 16-2.
Tot în această săptămână, s-a disputat şi restanţa din prima etapă, dintre Steaua şi Dinamo, militarii dovedind încă o dată că sunt cea mai solidă echipă din campionatul intern, obţinând două succese în faţa eternilor lor rivali, cu 6-3 (1-0, 2-0, 2-2, 1-1) şi 5-4 (1-3, 0-1, 2-0, 2-0).
Clasament
1. Steaua 10 10 0 0 113-44 20
2. Rapid 10 9 0 1 108-37 18
3. CSM Oradea 8 5 0 3 86-39 10
4. Dinamo 8 4 0 4 77-33 8
5. Astra 8 2 0 6 39-100 4
6. CSM Poli 8 2 0 6 28-77 0
7. Sportul 12 0 0 12 43-164 0



Comentarii
Nu există nici un comentariu.