LPS Bihorul, CSM Oradea, CSU Oradea şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea au avut reprezentanţi în cadrul celor două concursuri care s-au desfăşurat recent la Debreţin şi Cluj-Napoca. Nu mai puţin de 13 clasări pe podium au reuşit orădenii la cele două reuniuni atletice.

Ligia Bara, campioană la înălţime

Cel mai important rezultat i-a aparţinut Ligiei Bara (CSM CSU Oradea), săritoarea în înălţime pregătită de profesorul Virgil Preda cucerind cel de-al treilea titlu naţional consecutiv la seniori cu rezultatul de 1,79 metri în cadrul Campionatelor Internaţionale ale României desfăşurate pe Cluj Arena. De menţionat că performanţa, care putea fi şi mai bună, a fost condiţionată de problemele medicale pe care Ligia le-a avut la tendonul lui Ahile.

Celelalte rezultate obţinute de orădeni au fost:

Eduard Hercuț (CSM CSU Oradea, antrenor Florin Indrie) – locul 4 la 3.000 metri obstacole cu timpul de 9 minute, 47.76 secunde.

Claudiu Hașegan (CSU CSM Oradea, antrenor Virgil Preda) – locul 6 la săritura în înălțime cu 1,90 metri.

Luca Abrudan (LPS CSŞ Bihorul Oradea, antrenor Virgil Preda) – locul 6 la săritura în înălţime cu 1,90 metri

Kiraly Balint (LPS CSŞ Bihorul Oradea, antrenor Benyi Laszlo) – locul 8 la săritura în înălţime cu 1,90 metri

Laviniu Chiș (CSM CSU Oradea, antrenor Robert Olah) – locul 8 la 1.500 metri cu timpul de 3 minute, 57.48 secunde.

Cristian Horia Dobândă (CSU CSM Oradea, antrenor Virgil Preda) – locul 8 la săritura în lungime cu 6,55 metri.

Andrei David (CSU CSM Oradea, antrenor Liviu David) – locul 8 la aruncarea ciocanului cu 64,41 metri.

Medalii la Memorialul „Kovacs Gyula” de la Debreţin

„Una dintre cele mai bune generaţii de atleţi pe care LPS Bihorul le-a avut vreodată”, după cum spunea profesorul Virgil Preda, s-a remarcat în cadrul Concursului Internaţional de atletism pentru copii – Memorial „Kovacs Gyula” de la Debreţin. Copiii de la LPS CSŞ Bihorul Oradea s-au clasat de 12 ori pe podium în cadrul celor patru categorii de vârstă la care s-au organizat probe de concurs.

Iată rezultatele înregistrate:

Copii 2007

 

Loc 1 Albu Remus 60m – 8,14 s

Loc 2 Cărbunar Ecaterina -  lungime – 4,96 m

Loc 4 Miklovitts Linett - 600m -1:53,75 min

Loc 5 Kiss Kamilla - 600m - 1:54,98 min

Loc 6 Sabău Raisa - lungime  - 4,37m

Loc 6 Albu Rareș - lungime - 4,45m

Copii 2008

Loc 2 Ungur Giulia 600m – 1:58.93 min

Loc 3 Ungur Giulia 60m – 8,91 s

Loc 3 Sîngeorzan Antonia - lungime – 4,39 m

Loc 5 Danciu Andra - 600m – 2:05,99 min

Copii 2009

Loc 2 Muntean Ana - 60m – 9,12 s

Loc 2 Muntean Ana – lungime – 4,02 m

Loc 3 Negreanu Vanessa – înălțime - 1,20 m

Loc 3 Pădure Bogdan - 60m – 9,34 s

Loc 5 Negreanu Vanessa - 600m  - 2:14.08 min

Copii 2010

Loc 1 Ungur Izabela 600m  - 2;27.0 min

Loc 1 Sabău Sara – lungime – 4,30 m

Loc 2  Sabău Sara – 60 m

Loc 6 Ungur Izabela - 60 m – 10,12 s

Loc 6 Călinescu Gloria - lungime – 3,10 m

Toţi aceşti copii sunt pregătiţi de către profesorii Mariana Preda, Virgil Preda, Călin Laza, Florina Fărcuţ şi Olah Robert.

Selecționați în lotul pentru FOTE

Atleții orădeni Alesia Rengle și Antal Gergő au fost selecţionat în lotul naţional de atletism care va reprezenta România la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiție care se va desfăşura în perioada 21-28 iulie la Baku, în Azerbaidjan. Cei doi sunt campioni naționali indoor în probele de săritură în înălțime, cu rezultatele de 1,73 metri Alesi, respectiv 1,89 metri Antal.