Dinamo Bucureşti - CSM Oradea 70-67

În etapa a II-a a Diviziei A de baschet masculin, CSM Oradea a evoluat pe terenul formaţiei Dinamo Bucureşti. La capătul unei partide viu disputate, cu multe răsturnări de scor, gazdele s-au impus cu destulă şansă, scor 70-67 (20-17, 21-22, 13-16, 16-12).

Orădenii au abordat meciul cu multă ambiţie, dorindu-şi să continue cu un nou succes debutul favorabil de sezon, cu două victorii în trei meciuri (două partide au contat pentru Cupa României, una pentru runda inagurală a primei divizii), mai ales că Dinamo se anunţa un adversar accesibil, unul dintre puţinii în faţa căruia formaţia orădeană să poată emite pretenţii la victorie chiar pe terenul acestuia. Bazându-se şi în acest meci pe contingentul sârb din echipă, cărora li s-au adăugat, mai mult sau mai puţin consistent, Lazar, Hora, Ştefan sau Szijarto, formaţia pregătită de Veres Attila s-a predat greu în Capitală, soarta disputei fiind tranşată de bucureşteni în ultimele secvenţe ale jocului. Pe rând, ambele echipe au fost în avantaj pe tabelă, dar niciuna n-a reuşit să ia un avans decisiv, astfel că s-a mers cap la cap până la final, gazdele dovedind mai mult calm şi reuşind să se impună graţie unei doze mari de şansă, dar şi pe fondul unor nesincronizări din jocul oaspeţilor. Vizibil afectat de eşec, mai ales că mult timp orădenii au lăsat impresia că pot tranşa soarta partidei în favoarea lor, managerul secţiei de baschet masculin, Şerban Sere, ne-a declarat: "Sunt oarecum dezamăgit de rezultat, mai ales că puteam câştiga acest meci. Cu 3 minute înainte de final, aveam 4 puncte avans, dar n-am reuşit să gestionăm cum trebuie acest avantaj şi am ratat o victorie ce ne-a stat la îndemână. Nu putem da vina pe arbitraj, chiar dacă acesta a fost slab, principalii vinovaţi pentru eşec suntem noi. Se pare că nu suntem o echipă cu mentalitate de învingători, pierdem jocuri în care am avut mai mult iniţiativa. Am spus şi înainte de meci că este unul ce poate fi câştigat, dar cam aşa se întâmplă atunci când predomină dorinţa fiecărui jucător de a ieşi în evidenţă în detrimentul jocului de echipă. Totuşi, cred că şi jucătorii vor învăţa din acest eşec şi vor trage învăţămintele necesare. Nu-i un capăt de ţară că am pierdut, dar era bine dacă am fi câştigat pentru echipă, pentru club, pentru public, pentru că am fi avut alt moral, dar sper că vom şti să învăţăm şi din înfrângeri, mai ales că ne aşteaptă un alt examen dificil la finele acestei săptămâni, meciul cu echipa din Târgu Mureş".
Dinamo: Filovici 3 puncte, Urucatu 3, Belanovic 6, Popa 7 (1x3), V. Mocanu 22 (4x3), Fometescu 13 (2x3), Macaveiu 5 (1x3), Sokolov 2, Ristic 9.
Oradea: Martinovic, Szijarto 3 (1x3), Maric 10 (2x3), Mijuskovic 22 (5x3), Mandic 8, Kiss, Gnjato 11, Lazar 9, Hora 1, Ştefan 3 (1x3). Antrenor: Veres Attila
Arbitri: Gabriel Roceanu, Viorel Constantinescu, Sefer Bedir.