Au şansa să se "răzbune"
CSM Oradea - HC Minaur II Baia Mare
Maratonul sportiv de astăzi, de la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", va fi deschis de jocul de handbal dintre divizionarele A CSM Oradea şi Minaur II Baia Mare, programat la ora 15.00.
Nici că se putea un prilej mai nimerit de răzbunare pentru orădeni, care au înghiţit cu greu "găluşca" servită de băimăreni, runda trecută, când "circul" de la Baia Mare s-a încheiat cu succesul in extremis al celor din Odorhei. Şi asta după ce, la pauză, gazdele conduceau cu opt goluri. Dar se pare că în acest campionat totul este posibil, mai ales atunci când totul este subordonat obiectivului promovării. Iar formaţia din Odorhei arată ca o grupare care şi-a luat toate măsurile pentru a nu rata promovarea. Deşi se spune că răzbunarea este arma prostului, în acest caz nu credem că se aplică, va fi o răzbunare dulce, o palmă dată unei echipe care s-a predat fără luptă, lăsând deoparte noţiunea de fair-play. Lăsând gluma deoparte, să spunem că elevii lui Adrian Rus vor aborda meciul de azi cu o singură idee, victoria, singura alternativă care îi menţine în cursa pentru promovare. Şi chiar dacă jocurile sunt făcute, există şansa locului doi, care duce la baraj, dar această poziţie nu poate fi menţinută de orădeni dacă vor mai face paşi greşiţi, în genul celor din toamnă, cu Nitramonia. Însă întâlnirile precedente dintre cele două echipe, din meciurile oficiale şi din amicale, dar şi dorinţa orădenilor de a-i "pedepsi" pe băimăreni pentru prestaţia să-i zicem, ciudată, din meciul cu HC Odorhei, reprezintă suficiente argumente pentru un pronostic în favoarea gazdelor, singura necunoscută fiind scorul final. În afara mai vechilor accidentaţi, Iştoc şi Rogoz, pe listă s-a înscris, din păcate, şi portarul Borodi, astfel că pe foaie vor apărea Leu şi Vlăduţ (portari) - Simeria, Liberţ, Munea, Nedelcu, Câtu, Mateaş, Albu, Iulian, Steriu, Telehuz, Halmagy şi Oşvat. Tot astăzi mai sunt programate întâlnirile: Naţional Sighişoara - CSM Nitramonia Făgăraş; CSM Sebeş - Potaisa Turda; HC Odorhei - Unio Satu Mare.
Clasament
1. HC Odorhei 16 14 0 2 550-420 28
2. CSM Oradea 16 12 0 4 550-425 24
3. CSM Făgăraş 16 11 0 5 491-457 22
4. Sighişoara 16 8 0 8 544-502 16
5. CSM Sebeş 16 8 0 8 509-501 16
6. HC Minaur II 16 7 1 8 472-491 15
7. Unio S. Mare* 16 2 0 14 350-509 3
8. Potaisa Turda 16 1 1 14 438-598 3
*echipă penalizată cu 1 punct, pentru cerinţe de vârstă
)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.