Şahtior Doneţk - FC Timişoara 2-2

Vicecampioana României, FC Timişoara, a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-1), primul meci al dublei cu Şahtior Doneţk. În partida disputată pe terenul câştigătoarei Cupei UEFA sezonul trecut, bănăţenii au avut o evoluţie excelentă, remiza avantajându-i pentru meciul retur, care se va disputa pe 5 august, la Timişoara.

Contând pentru turul III preliminar al Ligii Campionilor, meciul de la Doneţk a debutat favorabil pentru oaspeţi, golgeterul Ligii I, Gigel Bucur, reuşind să speculeze viclean o centrare excelentă a lui Parks. Din păcate, vârful costarican al Timişoarei s-a accidentat la faza golului, fiind schimbat câteva minute mai târziu. Până la pauză, gazdele au exercitat o presiune foarte puternică în unele momente, fără a reuşi însă să înscrie, fie Pantilimon, fie şansa fiind de partea timişorenilor. La reluare, Şahtior a apăsat şi mai puternic acceleraţia, căutând golul. După o intervenţie salutară a aceluiaşi Pantilimon, dar şi după două şutui în bara ale gazdelor, egalarea a survenit firesc, Gladki devansându-l pe Bonfim şi înscriind cu o lovitură de cap. Ucrainenii au căutat apoi punctul victoriei, însă golul l-au reuşit tot bănăţenii, prin acelaşi Gigel Bucur, care a finalizat cu sânge rece o superbă acţiune personală. Nici nu s-au bucurat bine de reuşită, că gazdele au restabilit egalitatea, prin Fernandinho, al cărui şut înşelător l-a păcălit pe bravul portar al Timişoarei. Aşadar, remiză în prima manşă a confruntării dintre Şahtior şi Timişoara, rezultat favorabil în aparenţă grupării de pe Bega, dar aceasta nu trebuie să se culce pe o ureche, echipa din Ucraina fiind o nucă tare, chiar şi atunci când joci în faţa a 40.000 de suporteri. Oricum, rămâne rezultatul, de valoare şi de moral pentru echipa timişoreană, care poate spera să ajungă în play-off-ul Ligii Campionilor.

Şahtior Doneţk - FC Timişoara 2-2 (0-1)
Marcatori: Gladki 61, Fernandinho 86 / G. Bucur 20, 81
Şahtior: Piatov - Srna, Kucher, Ischenko (46 Chygrynskiy), Şevchuk (46 Gladki) - Hubschmann, Fernandinho - Ilsinho, Jadson, Willian - Luiz Adriano (81 Aghahowa). Antrenor: Mircea Lucescu.
Timişoara: Pantilimon - Bonfim, Cisovsky, Nibombe, Art. Karamyan - Arm. Karamyan, Alexa (71 Stancu), Bourceanu, Curtean - G. Bucur (90+1 Cl. Ionescu), Parks (27 Magera). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: Ilsinho 76 / Alexa 37, Artiom Karamyan 39, Bourceanu 74, Magera 75
Arbitri: Eduardo Iturralde Gonzalez (central) - Roberto Diaz Perez Del Palomar, Javier Aguilar Rodriguez (asistenţi) - Javier Estrada Fernandez (rezervă), toţi din Spania.