CSC Sânmartin a trecut cu bine peste o deplasare dificilă în etapa a 8-a din eşalonul trei. Echipa antrenată de Călin Cheregi a dispus cu 1-0 (1-0) de Avântul Reghin, o echipă incomodă, cu doar o înfrângere la activ până în runda de la sfârşitul săptămânii trecute.

În absenţa golgheterului Sergiu Pop (suspendat), diferenţa a făcut-o şi cu acest prilej căpitanul Alexandru Sorian (22), care a trimis mingea în vinclu din lovitură liberă de la 18 metri (0-1).

„Am întâlnit o echipă bună din seria a 5-a, aflată într-o perioadă fastă. Ne-am ridicat, însă, la nivelul acesteia şi până la urmă ne-am întors acasă cu toate punctele. Băieţii au făcut un joc bun, iar în repriza a doua mai puteam înscrie la ocaziile avute de Ban, de două ori, şi Sorian. Este o victorie importantă pentru noi, care ne oferă şi un moral bun în perspectiva jocului următor”, a afirmat antrenorul Călin Cheregi.

Ajunsă pe locul 4, cu 13 puncte, CSC Sânmartin joacă vineri, de la ora 15.00, pe teren propriu, cu Unirea Dej, echipă incomodă care a "stins" Luceafărul în această rundă.

Avântul: Bucin – S. Chirilă, Merdariu, Pop, Laczko, Potor, Covaciu, P. Luca, Truţă, Murar, Stavilă. Antrenor. Răzvan Dan.

CSC Sânmartin: Barabaş – Fl. Pop, Nogo, Lupşe, Arsene, S. Brata (65 Vancea), Tiponuţ, Habakuk, Ban (85 Cl. Popa), Sorian, Szabados. Antrenor: Călin Cheregi

Arbitri: Sorin Vădana (Cluj) – la centru; Barna Biro (Covasna), Gergely Betohazi (Sfântu Gheorghe) - asistenţi. Observatori FRF: Bogdan Dragoş (Făgăraş), Ioan Duma (Sibiu).