În prima zi, FC Oradea - Haras El Hadud Conform uzanţelor, turneul internaţional de fotbal, programat în cursul acestei săptămâni în municipiul de pe Criş, a fost precedat de o conferinţă de presă, la care, fireşte, au luat parte reprezentanţii părţilor implicate. Gruparea orădeană a fost reprezentată de preşedintele clubului, dl Ioan Lucian, care, în cuvântul introductiv, după ce, în prealabil, a salutat prezenţa oaspeţilor egipteni, a menţionat că, după 12 ani, echipa orădeană a revenit pe prima scenă, iar cu prilejul turneului de la Oradea, iubitorii fotbalului vor putea să asiste la jocuri interesante, deosebit de atractive. Turneul, ce se va desfăşura sub denumirea "Cupa Crişana", se află la prima ediţie, dorindu-se permanentizarea acestuia. Organizatorul turneului, egipteanul Talat Sheta, i-a informat pe gazetarii prezenţi că a programat acest turneu la Oradea, ţinând seama de interesul deosebit al orădenilor pentru fotbal, bazându-se, în acelaşi timp, şi pe faptul că reprezentanţii clubului bihorean au capacitatea organizatorică de a transforma acest turneu într-o reuşită. N-ar fi însă exclus, a precizat domnia sa, ca programul anunţat iniţial să suporte o modificare, în sensul că, datorită unor motive obiective, respectiv neexistând siguranţă că transportul echipei Ismaili Club, din Egipt, spre Oradea va putea fi asigurat, această echipă ar urma să fie înlocuită de formaţia Tricotaje Ineu, divizionară B, pregătită de orădeanul Sorin Cigan. Reprezentantul clubului Haras El Hadud, generalul Mashhaur, a răspuns cu amabilitate câtorva întrebări adresate de reprezentanţi ai mass-media bihorene. Printre altele, domnia sa a precizat că, în Egipt, prima ligă cuprinde 16 echipe, iar în eşalonul secund sunt două serii a câte 16 formaţii, că în competiţia internă la nivelul primei divizii activează câte doi stranieri, majoritatea fiind din Africa. Vorbitorul a mai reliefat şi faptul că interesul pentru fotbal în Egipt este impresionant, nu de puţine ori capacitatea stadioanelor, de regulă, de 100.000 de locuri, dovedindu-se neîncăpătoare pentru găzduirea, în condiţii bune, a spectatorilor dornici să asiste la meciuri. În privinţa bazei materiale, aceasta este deosebită, cluburile din prima ligă dispunând de 4-7 terenuri gazonate, la care se adaugă, în medie, câte 5 terenuri pentru antrenament. Vorbind despre câştigurile jucătorilor egipteni, vorbitorul a menţionat că jucătorii din prima ligă câştigă aproximativ cât câştigă cei din România. Excepţie face echipa Armatei, Haras El Hadud, care dispune de condiţii optime, clubul fiind dotat, printre altele, cu un charter. Vă prezentăm programul complet al turneului, cu precizarea expresă că, în cazul nesosirii în timp optim a formaţiei Ismaili Club, locul acesteia va fi luat, cum spuneam, de Tricotaje Ineu. Azi ora 16.00: Ismaili Club (Tricotaje Ineu) - Gloria Bistriţa ora 18.15: Haras El Hadud - FC Oradea Miercuri ora 16.00: Gloria Bistriţa - FC Oradea ora 18.15: Ismaili Club (Tricotaje Ineu) - Haras El Hadud Vineri ora 16.00: Haras El Hadud - Gloria Bistriţa ora 18.15: Ismaili Club (Tricotaje Ineu) - FC Oradea La finele turneului, echipa câştigătoare va intra în posesia unei cupe, distincţie ce va fi acordată şi golgeterului turneului. Preţul unui bilet este de 50.000 de lei.