Băieţii din echipa de baschet a Şcolii Gimnaziale „Dacia” Oradea sunt vicecampioni naţionali, clasându-se pe locul II în finala Olimpiadei Gimnaziului sau „Gimnaziada”, care s-a desfăşurat în perioada 24-27 mai, la Izvorani. După o lungă serie de victorii şi încurcaţi de mai multe accidentări, elevii orădeni au cedat în faţa echipei din Bucureşti, pe care o învinseseră în faza grupelor...

În anul şcolar 2017-2018, ca şi în anii anteriori, echipa de baschet băieţi a Şcolii Gimnaziale „Dacia” din Oradea a avut un parcurs presărat doar cu victorii... Astfel, aceştia au ocupat locul I la etapa pe municipiu, la etapa pe judeţ şi la etapa pe zonă desfăşurată la Cluj-Napoca în perioada 4-6 mai 2018. La etapa naţională, desfăşurată la Complexul Olimpic 2000 din Izvorani, în perioada 24-27 mai 2018, băieţii, pregătiţi de prof. Alexandra Zamfir şi prof. Costel Ene, s-au clasat pe locul II. După ce în faza grupelor din cadrul turneului final echipa a avut o singură înfrângere, ieşind învingători chiar în faţa echipei din Bucureşti, în finală, în urma unui meci strâns, echipa din Bucureşti şi-a luat revanşa, câştigând la şase puncte diferenţă. Cei cărora li se cuvin lauri pentru acest rezultat sunt Vlad Marinău, Paul Bembea, Bogdan Creţ, Gabriel Pop, Raul Ciaca, Paul Ghib, Radu Sburlea, Denis Pătcaş, Andrei Galchiş, Patrick Tocuţ, Eduard Foltuţ şi Victor Lunca, toţi legitimaţi în cadrul Federaţiei Române de Baschet (FRB), la cluburile sportive CSM şi LPS Oradea. „Din cauza unor accidentări, în confruntarea decisivă, şi anume la etapa finală a Gimnaziadei, dar şi la etapa zonală, nu au mai putut participa decât patru elevi legitimaţi, prin urmare echipa a fost ajutată de alţi elevi sportivi din şcoala noastră, fiind vorba despre Patrick Gânţe, Leonis Petric, Luca Cioară, Dragoş Rus, Adrian Fogaş şi Denis Eros. Din nefericire pentru noi, nici căpitanul echipei, Vlad Marinău, nu a mai putut participa la turneul final, tot din cauza unei accidentări, condiţii în care conducerea a fost preluată de Paul Bembea”, a menţionat prof. Alexandra Zamfir. Tot în cadrul acestui turneu final au fost acordate şi două premii speciale pentru orădeni. Astfel, Gabriel Pop a fost desemnat cel mai bun recuperator al turneului, iar Bogdan Creţ s-a numărat printre cei cinci jucători ai turneului, selectaţi să facă parte din echipa Best Five. „Mulţumim conducerii Şcolii Dacia, domnului director prof. dr. Florian Hava, directorului adjunct Diana Simina, precum şi celorlalţi colegi profesori. Toate rezultatele noastre nu ar fi fost posibile fără condiţiile foarte bune de care beneficiem în cadrul şcolii, având la dispoziţie două săli de sport. De asemenea, ori de câte ori am avut nevoie de mingi sau echipamente sportive, conducerea şcolii ni le-a asigurat, astfel ca nimic să nu împiedice drumul spre performanţă al elevilor noştri. De asemenea, mulţumim cluburilor sportive şi antrenorilor din cadrul CSM, LPS Oradea, Inspectoratului Judeţean Bihor, elevilor Şcolii Gimnaziale „Dacia” pentru dăruire şi concentrare şi, nu în ultimul rând, părinţilor pentru aceşti copii minunaţi şi pentru susţinere”, a precizat prof. Alexandra Zamfir.

Etapa finală a Gimnaziadei a fost organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.