Baschetbaliştii nu mai joacă la Constanţa - Cazuri de Covid-19 la echipa orădeană
Reprogramat pentru astăzi, de la ora 18.00, meciul restant din etapa a 11-a Ligii Naţionale de baschet masculin dintre BC Athletic Constanța şi CSM CSU Oradea nu se mai poate disputa. Echipa orădeană are cazuri de Covid-19 în lot şi a făcut o solicitare către Federaţia Română de Baschet pentru o nouă amânare a jocului.
„Mai mulți componenți ai echipei de baschet masculin CSM CSU Oradea au avut rezultate pozitive la un test RT-PCR efectuat în cursul zilei de luni, 20 decembrie. Aceștia au intrat în izolare, fiind demarate procedurile specifice în acest sens. Persoanele pozitive vor fi supravegheate medical, urmând să petreacă următoarea perioadă în izolare, la domiciliu. Totodată, conducerea CSM Oradea a contactat Federația Română de Baschet și adversarul BC Athletic Constanța, cu solicitarea de reprogramare a partidei la o dată ulterioară. Mulțumim pentru înțelegere pe această cale tuturor părților afectate", se menţionează în comunicatul clubului orădean.
CSM Oradea are un bilanţ de zece victorii şi un eşec în campionat, ocupând locul 3 cu 21 de puncte după U BT Cluj - 22 puncte şi CS Voluntari - 21 puncte.
Meciul de la Constanţa trebuia să fie ultimul din acest an pentru orădeni, care în 2021 au disputat 62 de partide, 46 încheiate cu victorii şi 16 cu înfrângeri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.