BC Timişoara – CSM CSU Oradea - Duel deschis oricărui rezultat
Faza a doua a sezonului regulat programează astăzi de la ora 19.00 (Digi Sport 3) în Sala „Constantin Jude” din Timişoara duelul dintre campioana României la baschet masculin şi una dintre revelaţiile actualului sezon, BC din localitate, într-un meci contând pentru etapa a 24-a a Ligii Naţionale.
Confruntarea dintre cele două echipe este una importantă având în vedere clasificarea de la finalul sezonului regulat care oferă avantajul terenului propriu echipelor aflate în partea superioară a ierarhiei. Cele două formaţii vin după înfrângeri suferite în etapa precedentă. Dacă CSM CSU s-a înclinat pe teren propriu în faţa lui U BT Cluj la finalul unui joc în care a fost foarte aproape să remonteze o diferenţă de 21 de puncte, BC Timişoara s-a văzut depăşită, în deplasare, de către CSU Sibiu la capătul unui meci în care s-a aflat la conducere pe parcursul primului sfert. Aşadar două echipe care vor căuta să se reabiliteze. În actualul sezon, bihorenii s-au impus pe teren propriu în disputa din sezonul regulat şi au pierdut după două reprize de prelungiri confruntarea retur. Cel de-al treilea duel, cel din sferturile Cupei României, a fost tranşat categoric de către băieţii pregătiţi de Cristian Achim. Totuşi trebuie menţionat faptul că regulamentul competiţiei KO prevede utilizarea în permanenţă a doi baschetbalişti autohtoni în timp ce în jocurile din Liga Naţională se poate folosi doar unul.
Statistica, favorabilă gazdelor
Un alt capitol statistic care le este favorabil timişorenilor este cel al raportului victorii-înfrângeri pe propriul teren şi în deplasare. BC Timişoara are 8 victorii şi doar 2 înfrângeri acasă în timp ce CSM CSU s-a impus în doar trei partide disputate afară. În clasament, orădenii se poziţionează pe locul al 6-lea cu 28 de puncte după 9 succese şi 10 înfrângeri în timp ce bănăţenii ocupă locul al 5-lea cu 29 de puncte după 10 victorii şi 9 eşecuri. În ceea ce priveşte principalele ameninţări din tabăra gazdelor, acestea sunt sârbul Mladen Jeremic şi americanul Jonte Flowers. Nu sunt de neglijat nici Milos Komatina sau Adrian Diaz. În schimb, orădenii, după o perioadă lungă de timp, au făcut deplasarea la Timişoara în efectiv complet urmând ca antrenorul Cristian Achim să decidă astăzi pe cine va lăsa în afara lotului dintre cei 6 stranieri. Un eventual succes al roş-albaştrilor coroborat cu o înfrângere a piteştenilor pe terenul lui U BT Cluj ar face ca orădenii să urce până pe locul al 4-lea.
CelelaLte jocuri ale etapei a 24-a care se dispută mâine sunt: Steaua Bucureşti – CSU Sibiu (ora 19.45) şi U BT Cluj – BCM U Piteşti (ora 18.00).
Clasament
1. U BT Cluj - 36 puncte (17 victorii - 2 înfrângeri)
2. CSU Sibiu - 32 puncte (13-6)
3. Steaua - 31 puncte (12-7)
4. BCM U Piteşti - 29 puncte (10-9)
5. BC Timişoara - 29 puncte (10-9)
6. CSM CSU - 28 puncte (9-10)
-------------------------------------
7. BC Mureş - 28 puncte (9-10)
8. Craiova - 23 puncte (4-15)
----------------------------------
9. Dinamo - 23 puncte (5-13)
10. Galaţi - 23 puncte (5-13)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.