Romtelecom Arad - CF Bihorul Beiuş 3-2 (2-0) Marcatori: Strugariu 12, Duminică 32, A. Mihai 55 / Oraş 59, 90 (ultimul din 11 m) Romtelecom: Leric - G. Ponta, Cosma, A. Ponta, Savin - Sarca, Baciu, Oprescu, Duminica - Strugariu, Mihai. A mai jucat: Bărbosu. Antrenor principal: Dan Oprescu. CF Bihorul: Lazea - Tăut, Ursuţ, Halasz, Roşca - P. Luca, Mihoc (46 Carţiş), Silaghi, Oras - Purjea, Kadar. Antrenor principal: Rudy Kovacs. Arbitri: Mihai Prodan (Satu Mare) - Nicolae Radu (Anina), Silviu Haramuz (Reşiţa). Observator FRF: Dorin Naste (Tg. Mureş). Gazdele au ţinut să demonteze din start zvonurile care dădeau ca sigură victoria beiuşenilor în acest joc, care pe urmă ar fi stat liniştit în ultimele două etape. Echipa condusă de Rudy Kovacs şi-a pus mari speranţe în acest joc, dorind să câştige pentru a evolua relaxată în ultimele două partde din campionat, dar neputinţa şi imprecizia atacanţilor a făcut să nu-şi atingă obiectivul. Arădenii, cu portarul Marinca în zi fastă, au deschis scorul prin Strugariu, majorându-şi avantajul depe tabelă prin Duminică, iar Alin Mihai a liniştit meciul cu o acţiune ce a lăsat fără replică apărarea beiuşeană. Oraş a redus din diferenţă şi a reaprins speranţele pentru echipa de pe Crişul Negru, însă, în ciuda presiunii create la poarta lui Leric, oaspeţii au mai înscris doar o singură dată, din penalty, transformat de acelaşi Oraş. Oaspeţii s-au poticnit în faţa unei echipe deja retrogradate, cu cea mai slabă apărare din serie (50 de goluri primite). Apărarea beiuşeană a fost aproape tot timpul în dificultate de "mânjii" Romtelecomului, iar atacanţii au ratat din toate poziţiile. Vineri, meci greu cu o altă echipă arădeană, Gloria, care mai trage nădejde că va putea să evite întâlnirea cu eşalonul patru.