Tricolorii s-au calificat în finala turneului din Cipru Au marcat: / Dănciulescu `32 (p.), D. Niculae `50 România: Dolha (Curcă `89) - Tamaş (Mihuţ `69), Iencsi (c.), Ghionea (Rada `83), I.Stancu - G. Coman, Tararache (Şoavă `46), Pleşan (Alexa `77), Caramarin (Fl. Petre `60) - Dănciulescu (Marica `73), D.Niculae. Antrenor: Anghel Iordănescu Partida a fost condusă la centru de cipriotul Costas Theodotou. Într-un joc contând pentru finala grupei A a turneului amical din Cipru, selecţionata divizionară a României a învins, destul de uşor, selecţionata Belarus. Meciul, care nu va conta pentru palmaresul reprezentativei tricolore, a fost controlat de fotbaliştii români, majoritatea dintre ei de la cluburi din ţară. Singurii "stranieri" de pe teren au fost Tararache şi Tamaş. Chiar dacă a fost lipsit de aportul titularilor, reîntorşi la echipele lor de club, selecţionerul Anghel Iordănescu a bifat un succes fără dubii, jucătorii din Belarus având o prestaţie modestă, mai ales în faza ofensivă, unde n-au fost periculoşi decât în două rânduri. Tricolorii au evoluat mulţumitor, chiar dacă mulţi dintre ei au jucat pentru prima dată în naţională. Spre bucuria noastră, unul dintre ei a fost bihoreanul Dorin Mihuţ, jucătorul lui FC Oradea adunând 21 de minute în tricoul reprezentativei. În finala turneului, transmisă în direct de România 1, tricolorii vor juca mâine, de la ora 15.00, cu învingătoarea meciului Letonia - Armenia.