Biharea Vașcău - Viitorul Gepiu 4-1 (3-1) - Goluri superbe lângă „Apa Boiului”
Stadion: Biharea
Spectatori: 207
Marcatori: Augustin Teglas 22, Adrian Sabău 29, 73, Mădălin Botan 42 / Ionuț Pele 31
Cartonașe galbene: Rădac / Pele, Faur, Lakatos
Biharea: Terme (77 Boc) - Deliman, Teglas (61 Popa), Sabău (77 Micula), Varga, Pașca (61 Nica), Tăutu, Botan, Rădac, Hulbert, Sime. Manager sportiv: Ioan „Ness” Porge.
Viitorul: Kralik (46 Sfăt) - Lakatos, Petran, I. Faur, Șerban, Duca, Dubău, E. Faur, Sfârlea, Avram, Pele. Antrenor: Vasile Petrovan.
Arbitri: Alex Perțe, la centru - Eduard Stanciu și Ianis Pșcalău, asistenți.
Observator AJF: Marcel Pirtea.
Un meci „liniștit”, de la mijlocul clasamentului, s-a disputat lângă „Apa Boiului” în care ambele echipe au fost preocupate de „mânuirea” balonului rotund și chiar dacă în teren echilibrul a fost unul sensibil egal, vășcăuanii au obținut o victorie meritată, însă diferența este una mult prea aspră.
Aplauzele de la sfârșitul meciului au fost adresate ambelor echipe care au reușit un spectacol fotbalistic mult peste locurile ocupate în clasament, iar publicul prezent, unul destul de numeros, a răsplătit cu multă generozitate risipa de energie a jucătorilor, printre care s-au regăsit și veteranii Sfârlea și Faur, ambii fiind pe alocuri destul de „sprinteni” în ciuda anilor acumulați, majoritatea petrecuți pe dreptunghiul verde, pe care îl iubesc necondiționat, conform afirmațiilor făcute la final de meci. Chiar dacă pe teren a existat un echilibru în exprimare, la final victoria gazdelor a fost una meritată datorită unor goluri senzaționale reușite în prima repriză. Prima șansă de gol a aparținut lui Petran (13) dar Terme a fost la post, după care Deliman (17) nu a prins cadrul porții. Augustin „Gimmi” Teglas (22) a avut o execuție formidabilă catapultând mingea în vinclu din marginea careului mare, 1-0, pentru ca Adrian Sabău (29) să-l „copieze”, mărind diferența, 2-0. O greșală în careul mic al vășcăuanilor a fost promt speculată de Ionuț Pele (31) care a înscris din apropiere, 2-1. După ce Teglas a plonjat „la firul” ierbii și a trimis alături cu o lovitură de cap, „minusculul” Mădălin Botan (42) a trimis o „torpilă”, de la circa 25 de metri, în vinclul porții, stabilind scorul la pauză, 3-1. Repriza secundă a debutat cu un șut a lui Sime (49) peste bară, iar Mihai Petran (51), cel mai periculos jucător al oaspeților, a trimis puțin pe lângă bară. A urmat un iureș al gazdelor, nefructificat de Varga (53), Teglas (55) și Pașca (58), după care oaspeții au avut bune oportunități. Petran (63) a executat bine o lovitură liberă, ca și Pele (65), însă Terme a fost imbatabil. Petran (69) a mai fost „blocat” încă o dată de reflexul lui Terme, pentru ca, la cealaltă poartă, Adrian Sabău (73) să profite de o nesincronizare în defensiva oaspeților, stabilind scorul final, 4-1, deoarece Terme a mai avut o intervenție salvatoare în fața lui I. Pele (75). Trebuie remarcată și suprafața de joc, una foarte bine îngrijită, fapt pentru care cei care se ocupă de gazon merită toate aprecierile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.