Bihorenii au invadat podiumul - Cupa „Iris” Ștei și-a desemnat câștigătorii
Un puternic turneu de tenis de câmp, categoria I, dotat cu „Cupa Iris”, ajuns la a XVI-a ediție, organizat deCălin Bara, președintele CS TC „Iris” Ștei, s-a dovedit a fi un adevărat succes în urbea de la poalele Munților Apuseni.
Chiar dacă timpul a fost puțin potrivnic, puternicul turneu de tenis de câmp, categoria I, desfășurat sub egida Federației Române de Tenis, s-a constituit într-un adevărat succes datorită spiritului de bun organizator a președintelui CS TC „Iris” Ștei, Călin Bara. Dacă sâmbătă, în prima zi a turneului a fost o adevărată zi de vară, în schimb dumincă o ploaie rece și densă a făcut ca tenismenii să schimbe locul de desfășurare a meciurilor în Sala de Sport a Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei, care, prin bunăvoința profesorului Cristian Andru, directorul acestei instituții de învățământ, s-a dovedit a fi foarte utilă. „La acest turneu am avut parte de o zi mai deosebită prin disputarea meciurilor în sală, iar pe această cale țin să transmit toate mulțumirile mele și ale sportivilor direcțiunii colegiului șteian pentru găzduire. Astfel, am reușit să terminăm turneul cu bine și să desemnăm câștigătorii acestei ediții în care s-au disputat meciuri foarte echilibrate”, a afirmat, pentru CRIȘANA, Călin Bara, președintele CS TC „Iris” Ștei. Supervizor din partea FRT a fost arbitrul internațional Gheorghe Schipor, din Timișoara, iar director de concurs Daria Bara, sportivii, din Arad, Zalău, Timișoara, Hunedoara, Oradea, Beiuș, și, binențeles, Ștei concurând la categoriile de vârstă 10, 12, 16 ani băieți, și 10, 12 ani fete. A fost un turneu deosebit de reușit după afirmația arbitrului internațional Gheorghe Schipor, cu meciuri foarte spectaculoase, dar și echilibrate, însă, după cum afirma acesta, jucate într-un spirit de adevărat fair-play, în care jucătorii au făcut o bună propagandă „sportului alb”. Pe durata celor trei zile de întrecere uitând rivalitatea din teren micii tenismeni s-au întreținut după fiecare meci jucat, analizând împreună atât realizările din teren, cât și nereușitele la anumite faze. Un sincer bravo acestor „mânuitori de rachete” care au demonstrat că sportul crează caractere puternice, dar și leagă prietenii care, cu siguranță , nu vor fi uitate niciodată.
Cele cinci clasamente au următoare configurație:
10 ani băieți
- Rareș Daioni – Cristal Hunedoara
- Giulio Rosseto – CSM Oradea
- Adam Mihuț – CSM Oradea
- Sergiu Bătrâna – CSM Oradea
10 ani fete
- Anamaria Van – InterSport Arad
- Serena Miculescu – CST Timișoara
- Maisa Barzuca – CS Sport 4 FUN Timișoara
- Sofia Raisa Cupa – CS TC „Iris” Ștei
- ani băieți
- Dragoș Ioan Cozma – CSM Oradea
- Dragoș Ienciu – SCM Zalău
- David Boca – CS TC „Iris” Ștei
- Tudor Ionuțaș – SCM Zalău
12 ani fete
- Bianca Denisa Toma Laza – CS TC „Iris” Ștei
- Alexandra Daniela Popa – CS TC „Iris” Ștei
- Amalia Maria Niculae – CS TC „Iris” Ștei
- Bianca Mihaela Brândaș – CS Frontiera Oradea
16 ani băieți
- Sebastian Ioan Moș – CS TC „Iris” Ștei
- Alexandru Andrei Tulbure – CS TC „Iris” Ștei
- Ștefan Toth – CS TC „Iris” Ștei
- Denis Mircea Țigan – CS TC „Iris” Ștei
Ca de obicei, autoritățile locale – reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei, mari iubitori, dar mai ales susținători a fenomenului sportiv, indiferent de disciplină – au avut o implicare majoră pentru buna desfășurarae a acestui turneu. De altfel, având parte de sponsori generoși – Primăria și Consiliul Local Ștei, Velta Prod SRL, Pensiunea Premier Ștei, CS TC „Iris” Ștei – sportivii au primit diplome, cupe și materiale sportive.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.