Bilanţ pozitiv în amicalele din Slovenia - Urmează un test pe teren propriu cu Sănătatea Cluj
FC Bihor a încheiat stagiul de pregătire din Slovenia cu o victorie 2-0 (0-0) în fața formației NK Rudeš, nou promovată în prima ligă a Croației. Golurile au fost marcate de juniorul Alex Bota 47 şi Alexandru Boiciuc.
A fost al treilea succes din patru jocuri disputate pe perioada cantonamentului de la Rogla. La echipa croată au ajuns în această vară doi jucători din Superliga, Diego Zivulic (34 ani, Oţelul Galaţi) şi Marko Stolnik (30 de ani, UTA). „Ne-am apărat destul de bine, adversarul nu a avut prea multe ocazii de a marca. În repriza a doua am reușit să ne creăm câteva ocazii importante și am înscris două goluri. Este un lucru pozitiv că noi continuăm pe același model ca și în sezonul trecut. Este foarte important în fotbal să marchezi. Dacă reușim să ne îmbunătățim și faza defensivă, cred că lucrurile vor decurge foarte bine. În fiecare joc nu contează neapărat rezultatul. Important este să continuăm să devenim mai buni, să fim tot mai perfecționiști și să progresăm de la un meci la altul. Acesta este obiectivul nostru”, a comentat antrenorul Erik Lincar.
La FC Bihor au jucat: Edgar Cadar (46 Iustin Chirilă) – Peter Gal-Andrezly (46 Szabolcs Kilyén), Paul Antoche, Tudor Călin (46 Andrei Gal), Abel Popa, Mihai Velisar (65 Sorin Șerban) – Dragoș Tescan (65 Alexandru Boiciuc), Ioan Filip (71 Matei Berchez), Antonio Cruceru (46 Angelo Cocian), Alexandru Bota (63 Mihai Orban) – Nicu Modan (40 Ioan Hora, 88 Mark Moruț).
Antrenor: Erik Lincar.
Amicalele din Slovenia:
FC Bihor Oradea – NK Pergola Misteral Jadran Dekani (Slovenia, Liga II) 1-0
Marcator: Matei Berchez 58
NK Varaždin (Croația, Liga I) – FC Bihor 3-1
Marcatori: Stipe Jurić 18, Mario Mladenovski 31, Ivan Mamut 83 / Antonio Cruceru 79 penalty
FC Bihor – NK Kety Emmi Bistrica (Slovenia, Liga II) 4-0
Marcatori: Angelo Cocian 18, 51, 72 penalty, Alexandru Boiciuc 87
NK Rudes (Croația, Liga I) – FC Bihor 0-2
Marcatori: Alexandru Bota 47, Alexandru Boiciuc 69
Mâine, de la ora 14.00, FC Bihor dispută primul joc de verificare pe teren propriu din această vară. De la ora 14.00, pe Stadionul Iuliu Bodola va întâlni Sânătatea Cluj, din Liga a III-a. Ultimul meci de pregătire este programat sâmbătă, cu o altă formaţie din eşalonul trei, Minaur Baia Mare, locul de disputarea depinzând de cel din prima etapă a Ligii a II-a, al cărei program va fi stabilit mâine, de la ora 15.00.



Pentru refuzul marelui antrenor care refuza copiii bihoreni in lot refuz s mai îmi face abonament deși am avut în fiecare an .Nu se poate să-și bată joc de munca celor de la Centrul de copii și juniori!