Biletele pentru semifinalele şi finala Euro 2004 au fost vândute
Organizatorii Campionatului European de anul viitor, din Portugalia, au anunţat că toate tichetele pentru semifinalele şi finala competiţiei au fost vândute. Aproximativ 272.292 de bilete au fost vândute în perioada 28 aprilie - 16 iunie, au precizat organizatorii în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Lisabona.
"Biletele pentru finală, care se va juca pe 4 iulie, pe stadionul Luz din Lisabona, dar şi cele pentru semifinalele care se vor disputa în capitala portugheză şi pe stadionul Dragon din Porto, pe 30 iunie şi 1 iulie, au fost vândute", a declarat preşedintele societăţii Euro 2004, Gilberto Madail.
Suporterii au fost obligaţi să-şi facă rezervări prin intermediul Internetului, înainte de a fi informaţi de numărul biletelor care le-au fost atribuite. În această primă fază s-au pus în vânzare aproximativ 450.000 de bilete, dintr-un total de 1,2 milioane, adică, circa 38 la sută din numărul total. Restul biletelor a fost rezervat federaţiilor de fotbal (39 la sută), presei (5 la sută), sponsorilor (13 la sută).
Gilberto Madail a declarat că operaţiunea de vânzare a biletelor a reprezentat un adevărat succes, fiind solicitate aproximativ 500.000 de bilete din 100 de ţări. De altfel, formula "Follow my team", care permite să se opteze pentru alegerea meciurilor în funcţie de parcursul echipei, a cunoscut un real succes, toate biletele la meciurile reprezentativelor Portugalia, Olanda, Germania, Anglia şi Irlanda fiind vândute.
Cea mai mare cerere de bilete s-a înregistrat din partea suporterilor portughezi, care reprezintă 30,2 la sută din vânzări, urmaţi de britanici (21,2 la sută) şi germani (11 la sută). De asemenea, suporterii din Statele Unite se situează pe o poziţie fruntaşă, cu 8,2 la sută din totalul vânzărilor.
A doua fază de punere în vânzare a biletelor va începe în luna noiembrie, după ce vor fi cunoscute numele celor 16 echipe care vor participa la competiţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.