Blazonul şi poziţia de lider obligă
Tricotaje Ineu - FC Oradea
Scăpaţi de grija Cupei României, orădenilor nu le rămâne decât să-şi concentreze atenţia asupra campionatului. Rezultatele din primele patru meciuri în care nu au cunoscut înfrângerea au propulsat FC Oradea în postura de lider, poziţie în care speră să rămână şi după confruntarea de astăzi.
Nu pare să le fie prea uşor pentru că întâlnesc una dintre surprizele plăcute ale acestui început de campionat, cu prestaţii dintre cele mai bune în partidele disputate pe teren propriu. La acest aspect se adaugă şi problemele de efectiv cu care se confruntă antrenorul Marian Bondrea. "Întâlnim un adversar cu un potenţial ofensiv destul de ridicat. În două jocuri acasă ineuanii au marcat şapte goluri, dovedind o eficienţă înfricoşătoare. Mai mult, nici de această dată problemele de lot nu ne ocolesc. Nu voi putea conta pe Gongolea, suspendat pentru patru cartonaşe galbene, iar Lupuţ, pe lângă problemele musculare, acuză o stare febrilă care l-a ţinut la pat în ultimele zile. Sperăm să-l putem recupera, dar consider că prezenţa lui în teren va depinde mult, pe lângă capacitatea de refacere a organismului, şi de ambiţia lui. Suntem supăraţi, ne punem tot felul de semne de întrebare, nu ştim cum să procedăm pentru că nici ceilalţi jucători nu sunt piese de rezistenţă", a spus, ieri, tehnicianul echipei orădene.
După aproape o lună, Bondrea îi are din nou la dispoziţie pe Lazăr, Munteanu şi Sfârlea, cărora conducerea clubului le-a ridicat suspendarea dictată iniţial până în 2006. Carenţele în pregătirea fizică îi impiedică să evolueze titulari în partida de la Ineu. "Ei aveau obligaţia să se antreneze în acest interval şi să fie gata când se apela la serviciile lor. Nu au făcut-o, demonstrându-se, încă o dată, că la noi profesionismul funcţionează doar în vorbe", consideră Marian Bondrea. "Secundul" Muzsnay Zsolt i-a văzut la lucru pe cei trei în partida pe care FC Oradea II a disputat-o, miercuri, la Aleşd, cu Crişul (0-0). "S-a observat că pauza nu le-a făcut bine. Cu excepţia lui Lazăr, care a dat siguranţă apărării, ceilalţi n-au avut prestaţii care să iasă din tipare. Sper ca încet, încet să se redreseze şi să fie utili primei echipe", a precizat Muzsnay.
Lăsând la o parte aceste neajunsuri, formaţia orădeană are datoria să tranşeze în favoarea ei duelul cu ambiţioasa grupare din Ineu, la care activează şi doi bihoreni, Paina şi Negrita. "Indiferent de situaţia creată, suntem obligaţi să jucăm şi să învingem pentru a ne respecta blazonul, dar şi poziţia din clasament. Jucătorii sunt apăsaţi de obiectiv, dar, în acelaşi timp, nu se poate face performanţă fără stres", a mai adăugat "principalul" echipei de pe Criş.
Într-o formulă probabilă de start a FC Oradea s-ar regăsi Vâtcă - Stoican, M. Popa, Lupuţ, Berde, Lungan - Gado, Fele, Bălaşa - Balaci, Stan, situaţie în care pe lista rezervelor ar figura Mindileac, Dianu, Lazăr, Tudor, Munteanu, Sfârlea şi Sarkadi.
La ineuanii pregătiţi de foştii stelişti Roland Nagy şi Petre Bunaciu ar putea evolua Irimia - Porumboiu, Almăşan, Aldea - Cioară, Nădăban, Abrudean, Fritea, Sas - Pavel, Paina.
Partida va începe la ora 11.00 şi va fi condusă de o brigadă timişoreană compusă din Tiberiu Lajos - la centru, Cornel Avram şi Sorin Caia - asistenţi, supervizată de Kanyaro Attila (Târgu Mureş).
Celelalte partide ale etapei: UTA Arad - ?U? Cluj-Napoca; Jiul Petroşani - Oaşul Negreşti; CS Deva - Armătura Zalău; Gaz Metan Mediaş - Corvinul Hunedoara; Unirea Dej - IS Câmpia Turzii; Olimpia Satu Mare - Liberty Salonta; Unirea Sânnicolau Mare - ACU Arad.
Clasament
1. FC Oradea 4 3 1 0 10-4 10(+4)
2. Gaz Metan 4 3 1 0 5-1 10 (+4)
3. Jiul 4 3 0 1 9-5 9(+3)
4. ISCT 4 3 0 1 5-4 9 (+3)
5.CS Deva 4 2 1 1 5-3 7(+1)
6. Tricotaje 4 2 1 1 5-4 7 (+1)
7. Olimpia 4 2 0 2 3-4 6 (0)
8. Armătura 4 1 2 1 7-5 5 (-1)
9. Salonta 4 1 2 1 4-4 5 (-2)
10.Corvinul 4 1 1 2 4-4 4 (-2)
11. Sânnicolau Mare 4 1 1 2 5-6 4 (-2)
12. UTA 4 1 1 2 4-6 4 (-2)
13. Unirea Dej 4 1 1 2 2-6 4 (-2)
14. "U" Cluj 4 1 0 3 7-8 3(-3)
15. Oaşul 4 1 0 3 2-3 3 (-3)
16. ACU Arad 4 0 0 4 0-11 0 (-6)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.