Bondrea este nemulţumit de portari
În cele zece etape scurse din actuala ediţie a Diviziei B, FC Oradea a încasat tot atâtea goluri. Ţinând cont de aspiraţiile echipei orădene, trebuie să recunoaştem că această medie de un gol primit pe meci nu are darul să ofere motive de satisfacţie. Este limpede că vina cea mai mare pentru situaţia dată o poartă jucătorii din sistemul defensiv, dar tot atât de adevărat e că nici portarii nu prea au reuşit să îndrepte greşelile coechipierilor.
Până acum, Marian Bondrea a mizat pe doi goal-keeperi: Marius Mindileac (26 ani) şi Cosmin Vâtcă (22 ani). Primul avea atuul experienţei superioare, iar celălalt era animat de dorinţa de afirmare, însă, din păcate, nici unul nu a reuşit să confirme speranţele puse în ei. Ambii portari au evoluat în câte cinci partide, Vâtcă primind patru goluri, în timp ce Mindileac a fost nevoit să scoată de şase ori mingea din plasă.
Ultimele trei jocuri păreau să-l impună pe acesta din urmă în postura de titular absolut al buturilor orădene, însă prestaţia sa din derby-ul cu Jiul l-a făcut pe Bondrea să-şi reconsidere poziţia. "Revăzând caseta ultimului meci, am constatat că Mindileac se face vinovat la toate cele trei goluri. În faza penalty-ului, putea să iasă mai repede pentru a-l bloca pe Iorga. La golul al doilea avea două opţiuni: ori să rămână pe linia porţii, pentru că Apetrei era talonat de Lupuţ, ori să iasă fără să stea prea mult pe gânduri. În fine, la ultimul gol, a respins greşit mingea, prilejuindu-i lui Movilă să îndeplinească o formalitate", l-a învinovăţit "principalul" grupării bihorene. Acesta nu a exclus posibilitatea ca în intersezon să fie adus cel puţin un fotbalist pe acest post. "Din păcate, nu avem un portar care să ne dea încredere, pentru că nici Vâtcă nu a confirmat până acum. Vom vedea în iarnă ce se va întâmpla", a mai adăugat Bondrea.
Mai mult ca sigur, întâlnirea de sâmbătă, cu UTA, l-ar putea readuce în poarta echipei orădene pe Vâtcă, chiar dacă în lot se mai află şi Valentin Axinte (23 ani), considerat însă "necopt" pentru Divizia B, prin prisma faptului că până acum a evoluat doar în eşaloanele trei şi patru.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.