Bosna Sarajevo - CSM CSU Raiffeisen Oradea - Meci capital pentru orădeni
CSM CSU Raiffeisen Oradea îşi joacă în această seară la Sarajevo şansa rămânerii în cursa de calificare pentru Top 8 FIBA Europe Cup. Partida din etapa a 4-a, cu echipa locală Bosna, va începe la ora 20.30 şi va putea fi urmărită în transmisiune directă online pe FIBA Basketball (YouTube).
Bosniacii au două victorii şi o înfrângere, bilanţ cu care se situează pe locul al doilea în grupa L, după Reggiana, echipă cu punctaj maxim. Bosna Sarajevo a pierdut la diferență de 26 puncte în runda anterioară din competiție, la Reggio Emilia, dar cu un succes în această seară ar fi sigură de calificare. CSM CSU Oradea a înregistrat o victorie şi două eşecuri, iar un rezultat pozitiv în Bosnia i-ar creşte considerabil şansele la al doilea loc calificant. Obţinut la o diferenţă mai mare de cinci puncte ar fi şi mai bine, în condiţiile în care în tur bosniacii au câştigat cu 84-79 la Oradea, într-un meci echilibrat, decis în ultimele secunde.
Formaţia bosniacă antrenată de Muhamed Pasalic vine după o victorie în Liga Adriatică. Bosna Sarajevo, scor 94-83, cu Mega Belgrad. CSM a avut rundă liberă în Liga Naţională şi are o singură problemă de lot, dar una majoră. Kris Richard, jucător ce a absentat și la victoria cu Cedevita Zagreb Junior, a efectuat deplasarea cu echipa, dar șansele ca acesta să fie pe parchet la ora meciului sunt minime, o decizie fiind luată în această dimineaţă.
Clasament grupa L
1. Pallacanestro Reggiana – 3/0
2. KK Bosna Sarajevo – 2/1
3. CSM CSU Raiffeisen Oradea – 1/2
4. KK Cedevita Junior – 0/3.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.