Bratu, împotriva reducerii unilaterale a contractelor
Atacantul dinamovist Florin Bratu a declarat că hotărârea Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) care permite cluburilor reducerea în mod unilateral a contractelor fotbaliştilor este nedreaptă, precizând că el a convenit împreună cu oficialii clubului la scăderea drepturilor sale salariale.
"E o hotărâre nedreaptă. Vom vedea ce se va face în continuare, însă mie nu mi se pare normal. Eu mi-am redus contractul de comun acord cu conducătorii clubului, dar asta a fost altceva. Nu mi s-a redus unilateral. Nu ştiu dacă e un abuz, dar nu cred că e normal. Vom vedea însă dacă se va realiza aşa ceva", a spus Bratu.
Fotbalistul dinamovist speră ca anul viitor echipa sa să reuşească să recupereze cele şapte puncte care o despart de CFR Cluj-Napoca, prima clasată în campionat: "Pentru mine a fost un an foarte greu, după o perioadă lungă de inactivitate. A fost un an chiar foarte greu pentru mine. Din returul campionatului voi fi apt sută la sută. Cu siguranţă putem recupera cele şapte puncte diferenţă şi, cu o pregătire bună, în această iarnă putem reveni. Sunt mai multe echipe care se vor lupta pentru titlu şi cu siguranţă vom fi şi noi printre acelea".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.