CAO și Bihorul Beiuș s-au înfruntat la mijlocul săptămânii pe terenul din Paleu în meciul care a fost derby-ul seriei Sud a Ligii a IV-a Bihor. A fost o partidă foarte echilibrată în care oricare dintre cele două formații putea să obțină victoria la capătul jocului și care s-a terminat cu un scor echitabil.

Meci plăcut

Suporterii care au asistat miercuri la partida de la Paleu au avut ocazia să vadă jucând probabil cele mai bune două echipe ale acestei serii Sud. A fost un joc pe alocuri chiar spectaculos, pentru acest nivel, din care nu a lipsit încrâncenarea și dorința de victorie, dar și combinațiile de efect de ambele părți. Gazdele au avut de înfruntat o echipă pe care, în timpul jocului, arareori a reușit s-o domine tactic și care a avut șansa să conducă prima de fiecare dată pe tabela de marcaj. Spre finalul jocului, presiunea s-a accentuat la poarta oaspeților, dar, până la urmă, „vulturii verzi” au trebuit să se mulțumească cu acest egal, mai ales că beiușenii puteau lovi de câteva ori decisiv pe contraatac, o dată mingea întâlnind și bara gazdelor.

Filmul întâlnirii

Partida nu a început sub cele mai bune auspicii pentru orădeni după ce D. Lasconi, încă din minutul 3, a reușit să deschidă scorul, reluând cu capul balonul în plasă din mijlocul unei apărări visătoare după o centrare venită din partea stângă. Jocul a continuat într-o notă de echilibru total și a fost nevoie de o fază inteligentă creată de tandemul Zádori-Waritz pentru ca egalitatea să fie restabilită. A fost o pasă de angajament a lui Zádori în careul oaspeților pe care a preluat-o Waritz, iar cu exteriorul piciorului drept a trimis-o elegant pe lângă portarul ieșit să-l blocheze în plasă. Era minutul 22. Însă Lasconi, atacantul oaspeților, a mai lovit o dată în minutul 37 când după ce s-a debarasat, cam la limita regulamentului, de un fundaș în treimea adversă a pătruns nestingherit în careu și l-a executat pe Cătălin Har, oaspeții preluând din nou conducerea. În penultimul minut al primei reprize Sebi Zádori, aflat în careul advers, dar în afara cadrului porții și aproape de linia de fund, a reușit o fază de senzație... cu un „sombrero” de efect a depășit doi fundași adverși și din întoarcere a șutat paralel cu poarta, iar în colțul opus a apărut R. Gergely care a restabilit definitiv egalitatea pe tabela de marcaj încă din prima parte a jocului. Și în actul secund spectatorii au avut ocazia să asiste la un joc de mare luptă din partea celor două echipe dar și la câteva „floricele”, care ne-au încântat privirile, ale acestui mare talent irosit Ákos Waritz. Până la urmă lovitura decisivă nu a reușit-o niciuna dintre cele două părți, oaspeții fiind totuși mai aproape după ce C. Copil a trimis balonul în bara laterală cu un sfert de oră înainte de final.

Pentru CAO urmează etapa viitoare, duminică, o deplasare obositoare la Ștei. Liderul Bihorul Beiuș va evolua pe teren propriu, sâmbătă, în compania echipei Unirea Roșia.

CA Oradea: Ct. Har – D. Pop, Ov. Ienciu, D. Guppy, Vl. Naghi (A. Hadade '64), Cr. Jurcuț, Seb. Zádori, R. Pohl (D. Coroianu '61), R. Gergely, Á. Waritz (Ed. Tămaș '81), L. Mănoiu. Antrenor: Imre Lukács

Bihorul Beiuș: O. Nicolae – N. Goilean (R. Pădurean '83), D. Moisi, D. Laza (D. Diniș '89), Vl. Degău, C. Habakuk, Ct. Dan, Cr. Copil, L. Criste (Al. Toderici '59), Al. Lezeu (D. Ușvat '59), D. Lasconi. Antrenor: Vlad Silaghi

Arbitri: Narcis Lascău – Marius Matica și Cristian Gozman (toți din Oradea)

Observator AJF: Florin Marian (Oradea).