La sfârșitul săptămânii trecute s-a disputat cel de-al 2-lea derby bihorean al eșalonului trei în care s-au aflat față în față CA Oradea, ca echipă gazdă, și Luceafărul Oradea, în postura de echipă oasspete. Întâlnirea a fost controlată cam pe toată durata ei de „vulturii verzi”, doar înspre finalul partidei „luceferii” devenind mai arțăgoși, însă rezultatul final a fost de 4-1 în favoarea gazdelor de la CA Oradea.

 

A revenit golgheterul

Antrenorul alb-verzilor, Fl. Fărcaș, a început această partidă cu destule rezerve în formația de bază însă jocul „vulturilor” a fost unul destul de consistent, de omogen, prima parte fiind dominată cu autoritate de gazde. Având în revenitul Marius Hosu un adevărat vârf de lance în coasta echipei adverse, un catalizator al acțiunilor de atac, CAO a arătat în prima parte a meciului ca o echipă bine articulată, bine structurată și matură în joc chiar dacă nu a evoluat în formula standard. Însă, în ciuda dominării totale din prima parte a jocului, prima ocazie de gol mai răsărită au avut-o, în mod surprinzător, oaspeții care, în minutul 11, după o lovitură de colț, au trimis mingea prin jucătorul Popovici, cu o frumoasă lovitură de cap, foarte puțin pe lângă stâlpul din dreapata poratarului Ad. Barabaș. Apoi tăvălugul acțiunilor alb-verzilor a înclinat terenul spre poarta „luceferilor”. Primul gol al gazdelor a fost marcat în minutul 18. După o combinație cu Cîrjan, M. Hosu s-a descotorosit elegant de un fundaș advers și a trimis balonul pe lângă Ed. Nergeș în plasă deschizând scorul. Oarecum cam același procedeu folosește Hosu și în minutul 27 când, deschis pe stânga, îl întoarce la fel de elegant pe fundaș și trimite mingea, din unghi, în colțul lung, pentru 2-0. M. Hosu își desăvârșește opera în minutul 33 după o minge așezată cu capul în careu de D. Stan. În urma unei centrări din dreapta, Hosu a pivotat cu un fundaș în cârcă și-a înscris în colțul lung, pe lângă neputinciosul Nergeș, devenind astfel jucătorul acestei partide. Au mai fost câteva situații la poarta oaspeților. Cea mai mare i-a aparținut lui Fl. Chitaș, în minutul 37, când, după o lovitură liberă executată scurt în partea dreaptă, a trimis un șut la firul ierbii care a trecut printre toți jucătorii adunați în careu balonul fiind îndepăratat, cu mult noroc, de pe linia porții, de „luceafărul” Jurcuț.

În partea adoua, „luceferii” au ieșit la joc

Actul secund a început mult mai echilibrat, pe de-o parte „luceferii” au ieșit cu o ambiție în plus de la vestiare, iar pe de alta în jocul amfitrionilor s-a instalat o oarecare suficiență. În acest context partida a trenat mai degrabă între cele două suprafețe de pedeapsă. Sesizând situația, antrenorul Fărcaș a hotărât să introducă și câțiva debutanți pentru acest nivel, probabil cu gândul la partida grea din cupă care urmează la mijlocul acestei săptămâni. Astfel și-au făcut apariția în teren juniorii N. Lezeu, R. Sătiuț, A. Hosu, toți debutanți, dar și A. Popa. În tot acest timp, antrenorul oaspeților, D. Mudura, i-a introdus, printre alții, pe mai experimentații Cr. Țîrlea și D. Lasconi valorile devenind sensibil egale în teren în această perioadă a jocului. Pe acest fond, tinerii „luceferi” au devenit din ce în ce mai „colțoși” amenințând tot mai des poarta gazdelor. Au apărut câteva situații bune la poarta alb-verzilor, aceștia din urmă ripostând însă destul de palid, doar pe contaatac. Astfel, după o centrare din partea dreaptă, petrecută în minutul 84, mingea „barbierită” de un apărător a deviat cu multă șansă tocmai pe capul lui D. Lacsoni care a redus din diferență pe tabela de marcaj, 3-1. „Luceferii” au dorit și mai mult, însă au fost surprinși pe contraatac chiar în final când, după o insistență a lui Porumb, balonul a ajuns la picioarele lui A. Gheorghiță care l-a catapultat în plasa porții adverse stabilind scorul final la un meritat 4-1 pentru „vulturii verzi”.

Urmează meciul greu din Cupa României

Alb-verzii, cu acest rezultat, au mai urcat o poziție în clasament ocupând locul al doilea în Seria a X-a. CA Oradea urmează să întâlnească în campionat, etapa viitoare, în deplasare, pe Progresul Șomcuta Mare, o formație care pare abordabilă. Însă, până atunci are de disputat o partidă extrem de grea în șaisprezecimile de finală ale Cupei României în compania formației sibiene de Liga a II-a, AFC Hermannstadt. Întâlnirea va avea loc pe Stadionul Iuliu Bodola miercuri, 22 septembrie, cu începere de la ora 16:30.

CA Oradea - Luceafărul Oradea 4-1 (3-0)

Marcatori: Marius Hosu '18 '27 '33, Andrei Gheorghiță 90+3 / D. Lăsconi '84

CA Oradea: Ad. Barabaș - Cr. Copil ('66 R. Săutiuț), D. Stan ('60 A. Popa), M. Kovacs, R. Gunie, A. Gheorghiță, D. Cîrjan, Al. P. Lezeu, D. Marina ('75 A. Hosu), Fl. Chitaș ('60 Al. N. Lezeu ), M. Hosu ('66 Fl. Porumb).

Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe

Luceafărul Oradea: Ed. Nergheș - R. Ștef ('75 Coțolan), D. Borma, Fl. Drăgan, D. Laza, R. Toderici ('64 Ș. Tirla), E. Higyed, R. Popovici-Ciatău, Al. Jurcuț ('64 R. Tirla), G. Costea ('75 D. Lăsconi), D. Sfîrlea ('46 Cr. Țîrlea).

Antrenori: Dorin Mudura și Ioan Pap-Deac

Arbitri: Alexandru Gornic (Arad) - Flavius Lazăr Seiche (Sânmihaiu Almașului - Sălaj), Ioan Adrian Iancău (Derșida - Sălaj)

Observatori FRF: Constantin Por (Satu Mare) și Cristian China (Baia Mare)