CA Oradea - Lotus Băile Felix - Ultima confruntare a sezonului regulat
Sâmbătă de la ora 15:00, stadionul orădean “Iuliu Bodola” va fi gazda derby-ului bihorean dintre CA Oradea și Lotus Băile Felix, joc din cadrul ultimei etape a sezonului regulat din seria a X-a a Ligii a III-a.
Stări de spirit diferite
Cele două echipe bihorene se prezintă, probabil, la această întâlnire cu stări de spirit ușor diferite. În timp ce alb-verzii vin după derby-ul primelor două clasate de la Baia Mare unde au pierdut la limită partida (1-0) dar și poziția de lider în clasament, “lotușii”, chiar dacă au obținut doar un egal (2-2) pe teren propriu în fața unei echipe din subsolul clasamentului, sunt probabil mulțumiți, dacă nu de joc, atunci sigur de punctul cu care au reușit accederea în play-off.
Eșec regretabil
CA Oradea după o serie de 8 victorii consecutive, ultima înfrângere suferită în campionat a fost pe teren propriu în octombrie chiar în fața băimărenilor, a părăsit terenul învinsă și la Baia Mare după o dispută în care nu a fost cu nimic mai prejos decât adversara sa. Însă trebuie să recunoaștem că orădenii au evoluat în această întâlnire mult sub potențialul arătat în partidele premergătoare acestui derby. Dacă pentru evoluția compartimentului defensiv, se poate invoca scuza lipsei titularilor de pe benzi, nici avanposturile nu și-au făcut datoria. Astfel au pierdut ocazia să se revanșeze în fața amfitrionilor pentru înfrângerea din tur și pe deasupra au cedat și poziția de lider în clasament, poziție cu care ne mândream toți suporterii bihoreni. Cu o evoluție mai bună le-ar fi stat la îndemână victoria “vulturilor verzi” fiindcă gazdele au etalat un joc surprinzător de modest. Așa că dezamăgirea suporterilor alb-verzi a fost cu atât mai mare.
“Lotușii” cu “sacii în căruță”
Lotus Băile Felix a prins până la urmă ultima poziție care duce în play-off după un start de partidă dominat copios până la scorul de 2-0. Apoi în continuare, după o relaxare prematură, a fost nevoie de intervențiile salvatoare ale bravului portar E. Beke pentru a obține punctul prețios care o duce în play-off, fiind pe punctul de-a capota în fața iureșului declanșat de sătmăreni. Aici trebuie să remarcăm că Lotus nu mai este echipa “frumoasă” din anii precedenți după ce s-a despărțit pe rând de o serie de jucători importanți. Astfel că șansele de-a prinde unul dintre cele două locuri care duc la baraj par minime. În tur s-au impus “alb-verzii” cu scorul de 2-0 la Sânmartin.
Declarație îngrijorătoare
Și în cealată tabără, a alb-verzilor, au fost schimbări importante în lot însă se părea că au venit înlocuitori pe măsură. În acest context cu atât mai surprinzătoare și îngrijorătoare este declarația antrenorului Florin Fărcaș care afirma după partida cu Minaur că “Nu suntem pregătiți pentru promovare”! Iar dacă antrenorul susține acest lucru, cel care cunoaște cel mai bine jucători, simte pulsul echipei, trebuie să-i dăm crezare și să privim cu îngrijorare spre play-offul care va începe săptămâna viitoare. Nu ne rămâne decât să sperăm că a fost doar o declarație motivațională.
Intrarea spectatorilor la această partidă se va face pe bază de bilet care va costa 10 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.