CA Oradea – Minaur Baia Mare - La răscruce de drumuri
Caravana Ligii a III-a pornește din nou la drum la finele acestei săptămâni, cu a doua etapă a returului, care se va juca sâmbătă, de la ora 15.00. Prima rundă a returului (etapa 10-a) s-a jucat în toamnă. CA Oradea primește vizita echipei Minaur Baia Mare, ocupanta locului al 2-lea, care are cu trei puncte mai multe decât alb-verzii în clasament.
Derby-ul seriei
Încă din prima etapă a returului, CA Oradea are parte de o întâlnire care este considerată un veritabil derby al acestei serii. Miza este destul de mare în condițiile în care primele două clasate au dreptul de-a participa la meciurile de baraj pentru accederea în eșalonul superior, iar maramureșenii ocupă în acest moment chiar atăt de mult râvnitul loc doi, care pare cel mai accesibil orădenilor. La debutul competiției, Minaur Baia Mare era considerată ca principala favorită la ocuparea poziției de lider din această serie și în primele etape și-a respectat într-o oarecare măsură acest statut fiind lidera seriei noastre până când, profitând de o anumită conjunctură, echipa din Zalău, SCM, s-a strecurat parcă pe neobservate în fotoliul de lider.
Noutăți la Minaur Baia Mare
După întâlnirea din toamnă dintre cele două combatante de sâmbătă, scorul a fost categoric în favoarea băimărenilor, un 4-1 care nu mai lasă loc de comentarii. Însă de atunci, echipa orădeană a mai crescut în joc, s-a mai obișnuit cu aerul tare al înălțimilor și peste toate a venit și vacanța de iarnă în care au intervenit unele schimbări în loturile celor două echipe. Iar fiindcă despre transferurile și mișcările de trupe din lotul echipei CAO v-am ținut la curent în rubricile de sport ale acestui cotidian, să aruncăm o scurtă privire asupra schimbărilor din lotul băimărenilor. Cel mai spectaculos transfer a avut loc pe banca tehnică, unde Dorin Toma a fost înlocuit de Vasile Miriuță, care nu mai are nevoie de nicio prezentare fiind cunoscut de toată lumea. Dintre plecările de jucători din lotul oaspeților, cea mai importantă a fost a atacantului Sebastian Serediuc, un tânăr de 20 de ani foarte talentat, care a ajuns în curtea CFR-lui din Cluj. Postul său a fost imediat acoperit prin venirea unui alt tânăr, Bogdan Melinte (22 de ani), care a sosit de la FC Botoșani. Au mai venit Al. Pop de la Rapid, B. Matei (Turis), C. Vereș (Sepsi), D. Szep (FCSB), A. Popa (Ripensia). În cele 8 meciuri de pregătire, toate cu echipe din eșalonul trei, Minaur Baia Mare a obținut 7 victorii și un egal, în timp ce CAO a înregistrat, tot în 8 amicale, 5 victorii, un egal și 2 înfrângeri.
Partidă crucială
Conducerea „vulturilor verzi” nu a pornit inițial această ediție de campionat cu intenția declarată de a accede încă din primul sezon de Liga a III-a în eșalonul superior, urmărind mai degrabă promovarea unor tineri și rodarea echipei pentru ediția viitoare când ar fi intrat în discuție și atacarea promovării. Însă echipa a demonstrat în a doua parte a turului, mai ales, că nu este cu nimic mai prejos din punct de vedere valoric decât echipele mai răsărite ale acestei serii și probabil că ar fi păcat să nu profite de un culoar favorabil care pare să se ivească la orizont. Prin prisma celor relatate mai sus, această întâlnire cu băimărenii, pentru alb-verzi, devine una capitală. În cazul unei victorii, CAO ar putea, în continuare, să lupte de la egal la egal cu Minaur cel puțin pentru ocuparea locului secund care asigură prezența la barajul din vară. Orice alt rezultat riscă să îndepărteze echipa noastră de primele două poziții și chiar s-o scufunde în anonimatul Ligii a III-a.
În partida de sâmbătă, cele două formații ar putea să utilizeze următorii jucători în garniturile de start:
CA Oradea: Verdeș – Cr. Copil, Mintaș, D. Stan, Ioviță (Panti), Letan, Cherman, Blăgea, Codoban, Al. Lezeu, M. Hosu. Lipsesc Dobrescu, C. Roșu și R. Ardelean.
Minaur Baia Mare: A. Gudea – Kr. Székely, A. Tînc, A. Core, A. Pop, A. Popa, Șt. Tirla, P. Nistor, B. Minteuan, B. Melinte, M. Donca.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.