O serie de judoka orădeni au concurat la turneul internaţional de categoria A, rezervat cadeţilor, ce s-a desfăşurat, la finele săptămânii, la Ploieşti. Competiţia a reunit la start aproximativ 300 de sportivi din opt ţări: România, Ucraina, Moldova, Bulgaria, Slovacia, Macedonia, Belgia şi Danemarca. Din cei şase judoka componenţi ai lotului naţional pregătit de antrenorii emeriţi Octavian Creţu (principal) şi Emil Morar (secund), cinci au reuşit să urce pe podium. Este vorba despre Dan Fâşie (55 kg), Laszlo Szoke (60 kg), Adrian Merge (66 kg), David Morar (50 kg), clasaţi pe locul I, Balla Zsolt (90 kg), pe locul II şi Octavian Boboc (81 kg), poziţionat pe treapta a treia a podiumului. Pe lângă sportivii din lot, oraşul de pe Criş a mai fost reprezentat în întreceri de competitori de la LPS CSS Bihorul, la masculin, şi CS Crişul, la feminin, câţiva dintre ei reuşind clasări în primele locuri: Cristian Rupa (46 kg), Ioana Matei (40 kg) - locul I, Adrian Checiu (73 kg), Raluca Mihu (+70 kg) - locul II, Mălina Luca (44 kg) - locul III. Aproape de podium au fost Daniel Matei (73 kg), Andrei Vultur (81 kg) şi Denisa Morar (63 kg), care, până la urmă, a trebuit să se mulţumească cu locul V. Pentru judoka din lotul naţional, competiţia a reprezentat un prilej de verificare în perspectiva Festivalului Olimpic al Tineretului European, de la Paris, dar şi a Campionatelor Europene de la Baku (Azerbaidjan). Până atunci, însă, sportivii efectuează un stagiu de pregătire, până la finele săptămânii, la Ploieşti, după care, până în 25 iulie, se vor pregăti în Capitală, plecarea spre Paris fiind prevăzută o zi mai târziu.