Cei mai buni la fotbal sunt şi premianţi la fair-play în Liga a V-a. Campioana ediţiei 2024-2025, Zorile Bunteşti,  a dominat şi topul sportivităţii prezentat de AJF Bihor.

 

Podiumul a fost completat de Inter Aştileu şi Mineul Şuncuiuş, La polul opus se află Vida Pomezeu, Biharea Vaşcău, AFC Crişana Oradea şi CSC Nojorid Livada, toate cu medii sub 8.

În cele 24 de etape au fost arătate 459 de cartonaşe galbene, cele mai puţine încasând Slovan Valea Cerului – 16,  rezultând o medie de 19,12 pe rundă. S-au acordat 29 de cartonaşe roşii, o medie de 1,20 pe etapă: şapte pentru eliminare directă , opt pentru oprirea unei situaţii clare de a înscrie un gol şi 14 pentru cumul de galbene.

Conform unei statistici întocmite de Gheorghe Rusu, responsabilul Ligii a V-a, 37 de jucători au fost suspendaţi pentru acumularea de cartonaşe galbene: 29 pentru patru avertismente, cinci pentru şapte avertismente, doi pentru nouă avertismente şi unul pentru zece avertismente.

 

Clasament Fair-Play

  1. Zorile Bunteşti – 8.65
  2. Inter Aştileu – 8.53
  3. Minerul Şuncuiuş 8.47

4-5.Viitorul Bratca – 8.34

Viitorul Dobreşti – 8.34

6. Unirea Roşia – 8.24

7. Minerul Voivozi – 8.20

8. AS Cefa – 8.10

9. Slovan Valea Cerului – 8.00

10-11. CSC Nojorid Livada – 7.98

AFC Crişana Oradea 7,98

12. Biharea Vaşcău – 7.96

13. Vida Pomezeu – 7.77.

Trofeul Fair-Play va fi înmânat de conducerea AJF Bihor în pauza Supercupei Bihorului, dintre CS Bihorul Beiuş şi CAO, programată după jumătatea lunii august, pe Stadionul Iuliu Bodola.