Campionatele Europene de spadă pentru seniori - Rezultat modest pentru orădeanca Bianca Benea
După ce s-a clasat pe locul 30 în urmă cu un an în cadrul aceleiași competiții, spadasina Bianca Benea a terminat doar pe locul al 40-lea în clasamentul final al probei de spadă feminin la Campionatul European de scrimă pentru seniori, ediție desfășurată în perioada 16-18 iunie, la Plovdiv (Bulgaria).
Sportiva pregătită la CSM Oradea de către antrenorul Andrei Timoce a concurat alături de alte 77 de spadasine din Europa în cadrul probei individuale feminine. Din păcate însă orădeanca a fost eliminată chiar din primul tur al tabloului principal și de aici această clasare sub potențialul pe care îl are, Bianca fiind considerată a fi una dintre sportivele cu un uriaș potențial la această disciplină sportivă. Spadasina CSM Oradea a repurtat trei victorii din cinci dueluri în faza grupelor, reușind să se califice astfel pe tabloul principal. Aici a întâlnit-o pe Jana Grijak din Serbia, în fața căreia s-a înclinat, scor 11-15, părăsind competiția. Mihaela Leonte este singura sportivă din România care a reușit să se califice printre primele 32 de spadasine ale Europei. Titlul european a revenit franțuzoaicei Alexandrei Louis Marie care a trecut în finală de Mara Navarria, din Italia, cu scorul de 15-8. Podiumul a fost completat de Nelii Differt (Estonia) și Aurian Mallo Breton (Franța). Bianca Benea urmează să participe la Jocurile Europene, eveniment care se va desfășura la Cracovia (Polonia), în perioada 21 iunie – 2 iulie, anul curent, acolo unde, sperăm noi, să aibă o evoluție mult mai bună.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.