România întâlneşte astăzi Norvegia

A 19-a ediţie a Campionatului Mondial de handbal feminin a continuat ieri, cu partidele din etapa a IV-a a primei faze a grupelor. După "antrenamentele" din meciurile cu Chile (51-17) şi Japonia (37-28), şi derby-ul cu Ungaria, 31-25 (16-7), România a "măturat pe jos" şi cu Tunisia, scor 39-22 (23-10). În ultima partidă din cadrul Grupei C, elevele antrenorului Radu Voina înfruntă astăzi Norvegia, un eventual succes al "tricolorelor" fiind echivalent, în mare măsură, cu calificarea în semifinalele competiţiei.

României i-au trebuit doar cinci minute pentru a pune stăpânire pe jocul cu Tunisia, două contraatacuri fulger reprezentând debutul la CM din China ale extremei Ramona Maier (6-4). Antrenorii Voina şi Caba au menajat-o pe handbalista de la Oltchim, datorită unei probleme de sănătate. După 13-7 (min. 15), tricolorele s-au dezlănţuit şi mai tare, apărarea fiind atuul principal în lansările rapide pe contraatac. La pauză: 23-10, dar cu emoţii pentru antrenori, după ce Ramona Maier s-a accidentat la genunchiul stâng (min. 24) şi a fost scoasă pe margine.
În partea a doua, meciul nu a mai avut istoric. Lotul a fost rulat în întregime, s-a pus accentul pe repetarea schemelor de joc, iar fetele au făcut şi spectacol, din păcate, în faţa unei săli aproape goale. Victoria cu Tunisia este importantă şi prin prisma faptului că diferenţa de 17 goluri a readus României primul loc în grupa preliminară C, cu 8 puncte şi golaveraj plus 66, peste Norvegia, tot cu 8 puncte (golaveraj plus 61).
Marcatoarele echipei României au fost Puşcaşu 7 goluri, Stanca 6, Manea 6, Maier 5, Nechita 4, Vădineanu 3, Geiger 3, Neagu 2, Lecuşanu 2, Amariei 1, în timp ce pentru Tunisia s-au remarcat Toumi 7 goluri şi Khouildi 6.
România - Norvegia, un meci cât o finală
Rezultatele consemnate în etapa a IV-a a Grupei C:
Chile - Japonia 19-38 (13-19)
Ungaria - Norvegia 19-25 (11-11)
România - Tunisia 39-22 (23-10)
Clasament:
1. România 4 4 0 0 158-92 8
2. Norvegia 4 4 0 0 139-78 8
3. Ungaria 4 2 0 2 125-95 4
...........................................................................................
4. Japonia 4 1 1 2 116-121 3
5. Tunisia 4 0 1 3 103-139 1
6. Chile 4 0 0 4 65-181 0
Ultima etapă - astăzi: Tunisia - Chile (11.15), Norvegia - România (13.15, TVR 1), Ungaria - Japonia (15.15)

Franţa, în pericol de eliminare
Rezultatele consemnate în etapa a IV-a din Grupele A, B şi D:
Grupa A:
Franţa - Congo 29-22 (14-9)
Brazilia - Danemarca 21-28 (9-14)
Suedia - Germania 27-33 (12-18)
Clasament:
1. Danemarca 4 4 0 0 116-87 8
2. Germania 4 3 0 1 127-107 6
3. Suedia 4 2 0 2 102-98 4
...........................................................................................
4. Franţa 4 2 0 2 88-89 4
5. Brazilia 4 1 0 3 96-106 2
6. Congo 4 0 0 4 88-130 0
Ultima etapă - astăzi: Congo - Brazilia, Germania - Franţa, Suedia - Danemarca.

Grupa B:
Angola - Thailanda 36-16 (21-5)
Australia - Ucraina 7-40 (4-19)
Austria - Rusia 19-32 (10-17)
Clasament:
1. Rusia 4 4 0 0 152-53 8
2. Austria 4 3 0 1 144-74 6
3. Angola 4 3 0 1 124-73 6
................................................................................
4. Ucraina 4 2 0 2 119-75 4
5. Thailanda 4 0 0 4 48-174 0
6. Australia 4 0 0 4 34-172 0
Ultima etapă - astăzi: Thailanda - Australia, Austria - Ucraina, Rusia - Angola.

Grupa D:
Kazahstan - Coasta de Fildeş 22-30 (13-13)
China - Spania 12-27 (9-11)
Coreea de Sud - Argentina 36-15 (19-10)
Clasament:
1. Coreea de Sud 4 4 0 0 143-87 8
2. Spania 4 4 0 0 119-57 8
3. China 4 2 0 2 88-88 4
......................................................................................................
4. Coasta de Fildeş 4 1 1 2 93-105 3
5. Argentina 3 0 1 2 49-78 1
6. Kazahstan 4 0 0 4 68-124 0
Ultima etapă - astăzi: Argentina - Kazahstan, China - Coasta de Fildeş, Spania - Coreea de Sud.
* Primele trei echipe clasate din grupa A, împreună cu primele trei echipe din grupa B vor forma prima grupă principală, iar cele din grupa C, împreună cu cele din D vor forma a doua grupă principală, calificatele urmând să intre doar cu punctajul acumulat în întâlnirile dintre ele. În semifinale se vor califica formaţiile clasate pe primele două locuri în grupele principale. Semifinalele vor avea loc în 18 decembrie, iar finala şi partida pentru locurile 3-4 sunt programate în 20 decembrie.