Campionatul Național de Alergare Montană Master - Organizat, în premieră, în Bihor!
Valorosul atlet master Marcel Laza a anunțat recent că, în data de 7 iulie, la Stâna de Vale va avea loc ediția 2024 a Campionatului Național de Alergare Montană Master. Găzduită pentru prima dată de județul Bihor, competiția este organizată de Federația Română de Atletism, prin Comisia Atleților Master, Primăria Comunei Budureasa, Asociația Club Atletic Beiuș, reprezentată de Marcel-Florin Laza și Asociația Progres Oradea, reprezentată de Karmen Chimerel.
Conform comunicatului de presă al organizatorilor, Campionatul Național de Alergare Montană Master este un concurs de anduranță pe distanța a 33 de kilometri destinat atleților peste 35 de ani. În cadrul competiției vor fi mai multe probe, detalii despre acestea urmând să fie prezentate la conferința de presă de joi, 27 iunie, ora 14, ce va avea loc la Oradea, în Cetate, corp C, etaj I, sala 4. Până atunci, organizatorii anunță că la Campionatul Național 2024 vor putea participa și iubitorii de alergare montană care încă nu au împlinit vârsta de 35 ani, doar că ei nu vor intra în clasamentul național, ci într-o altă clasificare.
Totodată, pe pagina sa de Facebook, Marcel-Florin Laza subliniază că „toți alergătorii care vor lua parte la eveniment vor primi număr de concurs și medalie de finiser, plus toate beneficiile de care se bucură și cei din cadrul Campionatului Național”.
Respect ????????????????????????