Campionatul Național de lupte pentru juniori U15 - Medalie de bronz pentru orădeanul Alex Gavra
Tânărul sportiv pregătit la LPS Bihorul de către profesorul Nelu Pop a confirmat forma sportivă excelentă în care se află obținând medalia de bronz în cadrul finalei Campionatului Național de lupte, stil greco-roman, la categoria juniori U15.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, tânărul Alexandr Gavra, elevul Liceului „Roman Ciorogariu”, cucerea argintul probei de 100 kg din cadrul Cupei României, categoria de vârstă U15. Acel concurs, desfășurat în localitatea Odorheiu Secuiesc, în perioada 22-25 aprilie, a fost prilejul perfect de a face dovada pregătirii pe care a efectuat-o în ultimele 6 luni, după cum afirma atunci antrenorul Nelu Pop. La două săptămâni distanță (perioada 6-9 mai), în localitatea Târgu Mureș, Alex Gavra a reușit să urce pe treapta a treia a podiumului la categoria 100 kg din cadrul CN U15. Printre cei 357 de tineri sportivi care au concurat la această competiție s-au mai aflat Alexandru Ciul (13 ani), medaliat cu bronz în proba de 48 kg la Cupa României U15, și Matei Pelean, care a concurat la categoria 44 kg, dar niciunul dintre ei n-a reușit să prindă podiumul. Premierea medaliaților de la Târgu Mureș a fost oficiată de către Alexandru Ballai, vicepreședintele Federației Române de Lupte, semn că oficialii din acest sport acordă importanța cuvenită și competițiilor de juniori.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.