Bihoreanca Irina Bara a părăsit Openul Australiei în turul inaugural şi în proba de dublu.  Şteianca în vârstă de 26 de ani, ocupanta a locului 84 WTA, şi Ekaterine Gorgodze (30 de ani, Georgia, locul 63)  au pierdut cu 3-6, 4-6, după 74 de minute, duelul cu favoritele nr. 10, Marie Bouzkova (23 de ani, locul 32)/Lucie Hradecka (36 de ani, locul 29), ambele din Cehia.

În setul doi, perechea româno-georgiană a condus cu 4-2, dar apoi nu a mai reuşit să câştige niciun ghem.

Irina și Ekaterine, care în 2021 au câştigat împreună patru turnee, vor primi câte 10 puncte WTA și vor împărți suma de 18.250 de dolari americani.

În acest an, Irina (locul 134 la simplu) a reușit în premieră să ajungă  pe tabloul principal, ca urmare a accidentării tenismenei tunisiene Ons Jabeur, dar a fost învinsă de Nuria Parrizas Diaz (30 de ani, Spania, locul 63), scor 3-6, 1-6.