Cătălin Baciu şi CSM CSU Oradea îşi separă drumurile - Pivotul a acceptat o nouă provocare
Cu toate că nu se mai află la prima tinereţe, Cătălin Baciu, unul dintre pivoţii CSM CSU Oradea din ultimii 5 ani, a acceptat oferta echipei CSM Constanţa. Aşadar jucătorul de 35 de ani va actriva în următorul sezon competiţional sub comanda lui Dan Fleşeriu, la malul mării.
Echipa de la malul mării şi-a propus ca în următorul sezon competiţional să joace în premieră în cupele europene, în speţă în FIBA Europe Cup, iar pentru a avea prestaţii onorabile a început campania de transferuri. Primul jucător legitimat în acest sens este Cătălin Baciu, pivotul vicecampioanei României. Jucătorul aflat spre apusul carierei la cei 35 de ani ai săi a avut prestaţii apreciate pe parcursul ultimului sezon competiţional în care a bifat cele mai mari medii statistice de când a îmbrăcat echipamentul roş-albastru al bihorenilor. „Bobo a avut medii de 9.5 puncte și 6.2 recuperări, cu 66% din acțiune, pentru +13.3 la eficiență”, menţionează site-ul de specialitate baschet.ro. În cariera sa la seniori, Baciu a activat la U Mobitelco Cluj timp de 4 ani, Steaua Bucureşti şi, în ultimii 5 ani, la CSM CSU Oradea. Alături de bihoreni, pivotul a câștigat Supercupa României, a devenit de trei ori vicecampion naţional, a cucerit o medalie de bronz în Europe Cup şi încă o medalie de bronz în Liga Naţională. De menţionat şi cele 4 sezoane în care Baciu a activat în campionatul universitar nord-american, pentru Clemson Tigers. „CSM Oradea îi mulțumește lui Cătălin Baciu pentru contribuția avută de-a lungul celor cinci sezoane de colaborare, perioadă în care roș-albaștrii au luptat, împreună cu Bobo, pentru obiectivele stabilite atât pe plan intern, cât și în cupele europene. Totodată îi urăm mult succes în continuarea activității profesionale, precum și în plan personal”, au transmis cei de la CSM Oradea prin intermediul paginii lor de socializare.
CSM Constanţa a terminat pe locul al 5-lea ultima ediţie a Ligii Naţionale şi acum îşi doreşte participarea în premieră în cupele europene. La acest moment, echipa de la malul mării are sub contract încă patru jucători alături de Cătălin Baciu. Este vorba despre Jorden Duffy, Andrei Oprean, Ștefan Gribinic și Vitalie Bălan, toţi aceştia prelungindu-şi înţelegerile cu echipa „marinarilor” care va fi antrenată în continuare de către Dan Fleşeriu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.