Centrul de Formare Profesională MARA a semnat ieri un nou protocol de colaborare, de această dată cu Federația Română de Powerlifting. Înțelegerea prevede organizarea unor cursuri de preparator sportiv și de instructor sportiv, ambele fiind atestate de către Ministerul Muncii și Ministerul Educației și Cercetării.

Protocolul semnat între cele două părți prevede organizarea unor cursuri susținute de către lectori cu renume în domeniu atât pentru cei care își doresc să devină preparatori sporivi atestați, cât și pentru cei care intenționează să ajungă instructori sportivi cu pregătire avizată în domeniu. Cursurile vor fi structurate astfel: 20 de ore pentru partea teoretică și 60 de ore pentru partea practică împărțite în 8 module, ultimul dintre acestea fiind dedicat exclusiv ramurii sportive pentru care se face instruirea respectivă. „Am căzut de acord pentru semnarea acestui protocol cu FR de Powerlifting, înțelegere asemănătoare cu cea încheiată cu Asociația Județeană de Fotbal Bihor. De această dată, vom organiza în plus și cursuri de instructor sportiv, pe lângă cele de preparator sportiv. Pentru a performa în fiecare ramură sportivă este necesar să se muncească împreună cu oameni specializați în fiecare domeniu și tocmai de aceea încheiem aceste protocoale de colaborare cu diferite structuri sportive. Cursurile vor fi susținute de către lectori specializați în fiecare domeniu. Acest gen de parteneriat este benefic pentru sportul românesc, deoarece fiecare federație sportivă în parte, mai devreme sau mai târziu, va fi nevoită să introducă obligativitatea licențierii în fiecare domeniu. Cursurile vor începe în momentul în care vor fi cel puțin 7 persoane dornice să se perfecționeze și să se atesteze în același timp”, a declarat Romeo Tulkos, directorul executiv al Centrului de Formare Profesională MARA.

 

Pregătirea profesionistă - scopul protocolului semnat

Prezent la Oradea pentru a inspecta posibilele locații unde, anul viitor, în perioada 22-28 august, se va desfășura Campionatul Mondial de powerlifting pentru juniori și tineret sub 24 de ani, Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, a semnat acest protocol de colaborare cu Centrul de Formare Profesională MARA în vederea atestării în meseria de preparator și instructor sportiv. „Suntem o federație înființată în urmă cu 11 ani, cu sediul la Alba Iulia. Vin de fiecare dată cu mare plăcere în Bihor, unde, datorită sportivilor de mare valoare așa cum este și Florin Lupaș, cel mai bun ridicător din țară, organizăm o serie de întreceri naționale. Acest protocol ne va permite să ne specializăm oamenii care activează în sportul pe care-l practicăm, urmând ca pe viitor să beneficiem de o pregătire cu adevărat profesionistă. Federația noastră are 35 de structuri afiliate din întreaga țară, două, Crișul Oradea și Lupaș Power, fiind din județul Bihor. Acest parteneriat poate fi pus în practică fie la Oradea, fie în Alba Iulia, și spun asta deoarece în Transilvania avem cel mai mare număr de practicanți ai acestui sport. La nivel național, powerliftingul este un sport aflat pe o pantă ascendentă, noi, ca federație, aflându-ne printre primele 10 din țară ca număr de medalii cucerite pe plan internațional și recunoscute de către Ministerul Tineretului și Sportului. În fiecare an crește numărul structurilor afiliate la instituția pe care o conduc. Referitor la suspiciunile de dopaj care planează asupra practicanților acestui sport țin să subliniez faptul că niciun Campionat Național nu se organizează fără a fi efectuate teste anti-doping. Niciun titlu de campion nu se acordă dacă nu este efectuat un test anti-doping. În încheiere îmi doresc să vă informez că anul viitor, în perioada 22-28 august, dacă totul va fi în regulă în ceea ce privește pandemia, la Oradea va fi organizat Campionatul Mondial de powerlifting pentru tineret și juniori, prima competiție organizată la un asemenea nivel la noi în țară, întrecere care va aduce la start sportivi din aproximativ 50 de țări”, a spus Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting.