Fundaşul român Cristian Chivu a fost transferat definitiv la echipa italiană AS Roma, după ce, miercuri seară, preşedintele Franco Sensi a plătit 12 milioane de euro clubului olandez Ajax Amsterdam. Sensi a plătit 5,5 milioane de euro în vară şi 12 milioane de euro miercuri seară, primind un discount de 600.000 de euro, deoarece a achitat întreaga sumă. Chivu, care până în acest moment a jucat la Roma sub formă de împrumut, va avea un contract pe cinci ani şi un salariu de 1,8 milioane de euro anual.