Cinci românce figurează pe tabloul principal al turneului WTA 250 „Winners Open”, care se va disputa pe zgură, la Cluj-Napoca, în perioada 2-8 august, dotat cu premii în valoare de 235.238 dolari. Printre acestea se află și șteianca Irina Bara, tenismenă aflată pe locul 119 WTA.

Unul din wild card-uri a fost acordat campioanei de la WTA 250 Hamburg, Gabriela Ruse (133 WTA), care este a cincea jucătoare din România acceptată pe tabloul principal, după Patricia Ţig (65), Irina Begu (71), Ana Bogdan (98) şi Irina Bara (119).

Pe tabloul principal de simplu se află 11 jucătoare din top 100 WTA, la încheierea înscrierilor, cea mai bine clasată fiind franţuzoaica Alize Cornet (locul 56 WTA). 32 de jucătoare vor concura în proba de simplu şi 16 echipe la dublu. Cu două zile înainte vor avea loc partidele din calificări unde vor fi prezente 24 de sportive.