Cişmeaua microbistului - Freamătul de altădată al tribunei
Suporterii bihoreni duc dorul marilor meciuri, însă acum au posibilitatea, în competiţia KO, să-şi încurajeze favoriţii, care chiar dacă sunt situaţi la mijlocul clasamentului în liga a II-a, au ocazia să le "răspundă" prompt pe teren, printr-o evoluţie bună şi, de ce nu, cu o surpriză. Municipiul Oradea îi va stârni nostalgii patronului George Copos, altădată student în oraşul de pe Criş, însă "farmecul vieţii" se pare că se destramă pentru el, acum când planeta pământ se scufundă, deoarece discuţiile cu potenţialii cumpărători nemţi ai clubului sunt în stadii avansate. Multe nostalgii va stârni şi Rapidul în rândurile bihorenilor care îi simpatizează, deoarece acum au ocazia să-i vadă şi să-i încurajeze, dintre aceştia şteianul Dragoş Ile având o satisfacţie aparte, pentru că luni seara, la emisiunea Tribuna Zero de pe Europa FM, moderată de Ovidiu Ioaniţoaia, proaspătul student a intrat în dialog direct cu Viorel Hizo, iar acesta i-a promis că-i va aduce şi dărui, la Oradea, un tricou cu semnăturile tuturor rapidiştilor.
Giuleştenii, de trei ori campioni ai ţării, de 14 ori vicecampioni, câştigători a 13 cupe şi a 4 supercupe, sunt în "foame" de performanţă, deoarece, din anul 2007, când au cucerit Cupa şi Supercupa, rezultatele lor nu au mulţumit deloc numeroşii lor suporteri şi cu atât mai puţin diriguitorii clubului.
Ultimele isprăvi ale ceferiştilor au creat o stare de agitaţie "dulăului" de pe banca tehnică, punându-i la mare încercare bătăile inimii, pentru că în acest început de campionat rapidiştii se pare că au intrat în "tiparele" care îi caracterizează, pierzând la nou promovata din Ploieşti, însă au "servit" o porţie zdravănă de praz, învingând studenţii olteni, chiar la Craiova, aceste argumente fiind o bază solidă pentru publicul prezent în arena orădeană, pentru că în acest meci orice este posibil.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.