După ce la finalul săptămânii trecute au avut loc primele două meciuri de baraj pentru promovare-menținere în Liga a IV-a, iată „caravana” fotbalului județean se apropie de punctul final, duminică, 16 iunie, când vor avea loc ultimele două „bătălii” programate la Beiuș și Salonta.

În ciuda faptului că, de regulă, se spune că într-un meci de baraj prima șansă o are echipa dintr-un eșalon superior, iată în prima manșă disputată duminică „calculul hârtiei” s-a dovedit a fi inexact. Dacă CS Bihorul Beiuș a „ciupit” un egal în deplasarea de la Tileagd, cu Foresta, în schimb, cealaltă echipă de municipiu, CSM Olimpia Salonta, a fost „ciupită” de trei ori (a se citi trei goluri încasate) fără șansa de a riposta, cel puțin o dată, în meciul ce s-a transformat într-un adevărat coșmar la Roșia, în compania echipei locale, Unirea. Prin aceste două rezultate se reflectă destul de clar evoluția sub așteptări în ediția de campionat recent încheiată, în care cele două echipe de municipiu și-au dezamăgit destul de crunt suporterii, ca să nu mai vorbim de cei care îi sprijină.

Duminică se va da verdictul

În Depresiunea Beiușului, după ce duminica trecută iubitorii fotbalului au luat cu „asalt” arena din Roșia, va veni rândul stadionului Francisc Matei” din Beiuș să „cunoască” miza unui meci de baraj, în care echipa locală, CS Bihorul, va încerca să „întoarcă” rezultatul din tur care să-i păstreze locul în al patrulea eșalon al fotbalului bihorean. Meciul de dumincă, 16 iunie, care, cu siguranță, va stârni un interes enorm în rândul beiușenilor, și nu numai, va începe la ora 17.30. Stadionul Municipal/ Liberty/ Salonta va găzdui tot duminică, de la aceeași oră, o partidă cu grad maxim de „risc” pentru salontani care, în primul rând, au obligația de a „spăla” din rușinea de la Roșia, unde practic au fost umiliți, deoarece diferența de goluri putea fi mult mai mare, dar și să obțină un rezultat „consistent” în tentativa lor de a nu părăsi eșalonul patru județean. Evident, răspunsurile la aceste două „necunoscute” le vom afla duminică la orele serii, dar, indiferent de deznodământul final, cele două ocupante ale locurilor doi din cele două serii ale Ligii a V-a, Foresta Tileagd și Unirea Roșia, merită din plin aprecierea iubitorilor de fotbal prin cele două rezultate obținute în prima manșă.

Campioana județului va evolua la Florești

Campioana incontestabilă a acestei ediții de campionat, CSC Sânmartin, va evolua, în primul meci de baraj pentru promovarea pe a treia scenă fotbalistică a țării,  la Florești în compania campioanei județului Cluj, ACS Florești. Meciul se va disputa sâmbătă, 15 iunie, cu începere de la ora 18.00, în timp ce returul va avea loc sâmbăta viitoare, 22 iunie, la Sântion, cu începere de la ora 17.30.