Echipa vulturilor verzi a pornit ca din pușcă în noua ediție de campionat. Se pare că nimeni și nimic nu o să-i poată sta în cale spre promovarea în eșalonul imediat superior. În nici un caz modesta echipă din Mădăras pe care a spulberat-o cu un incredibil 12-1 (3-0).

Sergiu Ciocan, golgheterul ediției trecute

În deschiderea partidei de pe „Iuliu Bodola”, Sergiu Ciocan a primit premiul de golgheter pentru sezonul 2018-2019, în care a marcat nu mai puțin de 29 de goluri.

Până când și-a „uns” mecanismele, echipei orădene i-au trebuit cam 18 minute, apoi a început festivalul de goluri. În acel minut 18 S. Ciocan a încercat poarta oaspeților cu un șut puternic de la vreo 16 metri, iar portarul Balaș a fost nevoit să respingă balonul în față unde a apărut oportun fundașul Șerban Man trimițând mingea în plasă. Au urmat minute bune în care vulturii verzi au dominat total jocul, însă lipsa de concentrare la finalizare și-a spus din nou cuvântul. Dintre ocaziile mari ratate le notăm pe cele din minutul 34, când Ciocan, din lovitură liberă, trimite balonul în transversală și cea din minutul 38, după o centrare primită de pe dreapta de la Hosu, Ciocan mai izbește o dată transversala din reluare. Același cuplu Hosu-Ciocan, care se pare că se înțeleg din ce în ce mai bine, va face și faza celui de-al doilea gol, în minutul 43, atunci când, după o combinație reușită, Ciocan finalizează. Peste alte două minute, Ciocan a pătruns hotărât în careu și a trimis din nou în plasă, fixând scorul primei reprize la 3-0.

Galop de sănătate pentru CA Oradea

Abia a început repriza a doua și în minutul 47 Haș a executat, de la 25 de metri lateral, perfect o lovitură liberă pe colțul lung în careu pentru D. Stan, iar acesta a redirecționat-o cu o frumoasă lovitură de cap din unghi spre colțul opus în plasă. În minutul 50 își începe recitalul M. Hosu care înscrie din 6 metri după un serviciu ca la carte a lui Török. După un intermezzo marca Vlad Ghețe, care a predat „gratuit'' o demonstrație de virtuozitate, marcând din lovitură liberă al 6-lea gol în minutul 57, Hosu și-a continuat netulburat recitalul, înscriind de la circa 13 metri lateral în colțul lung, majorând scorul la 7-0. Apoi a înscris din pasa lui Lezeu, trimițând în plasă cu latul în minutul 66 și a recidivat peste alte trei minute ('69), când, la o angajare în adâncime, a trimis plasat pe lângă portarul Morar. Apropo, cei doi portari ai Mădărasului și-au împărțit frățește golurile încasate, fiecare câte 6, așa ca să nu fie cu supărare. În minutul 73 Ciocan și-a adus aminte că are de apărat prestigiul de golgheter și a marcat după o pasă subtilă a lui Ardelean. După ce puștiul Ardelean izbește și el o dată bara, de această dată laterală, Man, foarte altruist, la o fază la care putea marca lejer, i-a servit balonul pe tavă lui Ciocan, în fața porții, care, fără remușcări, l-a expediat în plasă în minutul 88. Hosu și-a completat cvintetul, care tinde să devină unul obișnuit după cel din cupă, în minutul 90+1, când a marcat cel de-al 12 gol al alb-verzilor. La ultima fază a partidei, Pușcaș scapă singur în careu și înscrie la firul ierbii golul de onoare al oaspeților, pecetluind scorul la 12-1. Trebuie să specificăm că același Pușcaș mai scăpase o dată în minutul 87, dar atunci portarul Ghețe a respins spectaculos în corner.

După acest galop de sănătate, pentru CA Oradea urmează derby-ul cu Viitorul Borș, probabil cea mai îndreptățită pretendentă la poziția de lider. Meciul se va juca pe terenul din Borș, sâmbătă, 31 august, cu începere de la ora 11.00.

CA Oradea: Ghețe - Man, Letan, Stan, Panti, Haș ('52 Iovița), Balog ('46 Ardelean),  Török ('70 Gânțe), Lezeu ('79 Negruțiu), Ciocan, Hosu. Antrenori: Florin Fărcaș, Dorin Mihuț.

CS Mădăras: Balaș ('60 Morar) - Nistor, E. Pop, I. Chișe ('89 Sala), Mughiuruș ('5 Mihuț), C. Chișe, Slovac, Kadar, Rus, Bulzan, Pușcaș.

Arbitri: Narcis Lascău – Dan Bronț și Radu Bandula.

Observator AJF Bihor: Nagy Alexandru.