În ultima etapă a grupelor principale ale Campionatului Mondial din China s-au înregistrat rezultate scontate, lipsind surprizele apărute în etapele precedente. În lupta pentru cununa cu lauri au rămas echipele Franţei, Rusiei, Norvegiei şi Spaniei, printre dezamăgirile acestei ediţii numărându-se Danemarca, Ungaria şi, spre supărarea noastră, România.

Ultimele partide din grupa principală I au consemnat rezultate aşteptate, outsiderele nereuşind să mai spargă tiparele. Cel mai aşteptat meci al serii din această grupă a fost cel dintre Danemarca şi Rusia, confruntare adjudecată meritat de rusoaice, în timp ce nordicele se vor consola luptând pentru locurile V-VI.
Nedepăşind încă şocul ratării în semifinale, handbalistele tricolore n-au reuşit decât o remiză în compania selecţionatei Coreei de Sud. România a început foarte slab meciul cu asiaticele, defensiva fiind ca şi inexistentă în primele 30 de minute, iar în atac handbalistele tricolore s-au întrecut în ratări copilăreşti. În consecinţă, scorul la pauză, 19-13 pentru coreence, a fost în concordanţă cu desfăşurarea partidei în prima repriză. În mitanul al doilea, elevele pregătite de Radu Voina şi Vlad Caba s-au concentrat mai mult, au închis mai bine culoarele spre poarta proprie şi n-au mai păcătuit în faza ofensivă. Astfel, cursa de urmărire a fost încununată cu un relativ succes, România egalând în minutul 58, scor 32-32, neavând însă forţa de a tranşa disputa cu ex-campioana olimpică. Aşadar, un Mondial ratat de tricolore, care şi acum s-au împiedicat de Spania, reprezentativa iberică devenind un veritabil coşmar pentru Vărzaru&CO.


Rezultatele consemnate în ultima etapă:
Grupa Principală I:
Germania - Angola 25-21 (12-13)
Franţa - Austria 35-20 (19-12)
Danemarca - Rusia 25-30
Clasament:
1. Franţa 5 4 0 1 137-106 8
2. Rusia 5 4 0 1 151-111 8
.........................................................................................
3. Danemarca 5 3 0 2 129-127 6
4. Germania 5 2 0 3 117-137 4
5. Austria 5 1 0 4 119-148 2
6. Angola 5 1 0 4 115-132 2

Naţionalele Franţei şi Rusiei s-au calificat în semifinale, celelalte echipe urmând să dispute meciuri de clasament.

Grupa Principală II:
Ungaria - China 25-21 (14-10)
Norvegia - Spania 27-24 (8-14)
România - Coreea de Sud 34-34 (13-19)
Clasament:
1. Norvegia 5 4 0 1 138-114 8
2. Spania 5 3 1 1 126-112 7
..................................................................................................
3. Coreea de Sud 5 2 2 1 150-142 6
4. România 5 2 1 2 154-129 5
5. Ungaria 5 1 2 2 118-126 4
6. China 5 0 0 5 96-159 0

În semifinalele Campionatului Mondial din China s-au calificat echipele Norvegiei şi Spaniei, în timp ce România va juca pentru locurile 7-8, contra Germaniei. Selecţionata tricoloră a ratat obiectivul propus pentru această competiţie, clasarea între primele cinci formaţii, în cel mai bun caz România se va clasa pe locul VII.